SHOWBIZ / Steve Jobs a murit

Cofondatorul Apple şi fost director general al companiei, Steve Jobs, a murit miercuri la vârsta de 56 de ani, fiind bolnav de cancer pancreatic. Prietenii şi fanii Apple şi-au exprimat regretul pentru moartea sa, informează CNN. Suntem profund întristaţi să anunţăm că Steve Jobs a decedat astăzi, se arată într-un scurt comunicat al consiliului de administraţie al societăţii.
Geniul lui Steve, pasiunea şi energia lui au fost sursa a numeroase inovaţii care ne-au îmbogăţit şi ne-au îmbunătăţit vieţile. Lumea este nemăsurat mai bună datorită lui Steve, se arată într-un comunicat al Apple.

Apple a pierdut un vizionar şi un creator de geniu, iar lumea a pierdut o fiinţă incredibilă, a reacţionat Cook, într-un mesaj adresat angajaţilor grupului, dat publicităţii.

Moartea lui Steve Jobs nu a fost neaşteptată. Cofondatorul Apple s-a luptat cu cancerul mai mulţi ani, iar în luna august şi-a anunţat demisia din funcţia de CEO şi preşedinte al consiliului de administraţie al Apple, urmând să fie înlocuit de fostul COO al companiei Tim Cook.
Steve Jobs a fondat compania într-un garaj, în 1976, împreună cu Steve Wozniak. El a demisionat în 1985, în urma unei lupte interne pentru putere, dar a revenit la conducere în 1997.

El a orchestrat de atunci lansarea unor produse vedetă, precum calculatorul iMac, tableta iPad sau telefonul multifuncţional iPhone, a cărui ultimă versiune a fost prezentată marţi.

Un site de Internet va fi pus la dispoziţia celor care vor să-i aducă un omagiu lui Steve Jobs, a anunţat familia acestuia.
Sursa: mediafax

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.