Te afli aici: Acasa » Social » ANOFM: Peste 10.000 locuri de munca vacante, la nivel national

ANOFM: Peste 10.000 locuri de munca vacante, la nivel national

Numărul locurilor de muncă disponibile la nivel naţional  este de 10.120, conform situaţiei zilnice prezentate miercuri de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Cele mai multe locuri de muncă sunt în judeţele Cluj – 1.051, Iaşi – 648, Braşov – 509. La polul opus se află judeţele Brăila – 58, Suceava – 56, Sălaj – 50, Teleorman – 50, Buzău – 48, Caraş-Severin – 15, Bacău – 10, Mehedinţi – 10 locuri de muncă vacante. În Bucureşti sunt disponibile 820 posturi.

Pentru persoanele cu studii superioare sunt oferite 939 locuri de muncă, cele mai multe fiind de analist servicii client (140), programator (124), inginer mecanic (40), inginer de sistem software (40), inginer de sistem în informatică (20).

Pentru absolvenţii cu studii medii, profesionale şi lucrătorii necalificaţi sunt disponibile 9.181 locuri de muncă, cele mai multe de confecţioner-asamblor articole din textile (754), muncitor necalificat în industria confecţiilor (651), muncitor necalificat la asamblarea-montarea pieselor (412), operator confecţioner industrial îmbrăcăminte din ţesături, tricotaje, materiale sintetice (479), şofer autocamion/maşină de mare tonaj (433), agent de vânzări (204), manipulant mărfuri (187), lucrător comercial (193) şi vânzător (193).

Persoanele interesate se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă din oraşele respective sau pot accesa pagina de internet a ANOFM pentru a vizualiza locurile de muncă vacante din fiecare judeţ, precum şi persoanele de contact la care pot apela pentru a solicita informaţii suplimentare.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus