Imparatul Iulian, in stare grava la spital, ar fi suferit un atac de cord
Împăratul romilor de pretutindeni, Iulian Rădulescu, a ajuns, duminică la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti cu o ambulanţă, pentru investigaţii medicale, după ce a acuzat o stare de rău cauzată de probleme cardiace, în prezent starea sa fiind stabilă. După cum a dfeclarat Dan Stănescu, regele internaţional al tuturor romilor creştini de pretutindeni, “împăratul nostru nu s-a simţit prea bine şi s-a dus la spital pentru un control, el a venit de ieri (sâmbătă) aici, la Costeşti, la Casa Regală, unde a participat la stabor, iar azi dimineaţă (duminică) a acuzat o stare de rău şi de oboseală, gândiţi-vă că are o vârstă înaintată, 75 de ani, iar ieri a venit cu maşina conducând de la Sibiu până în Argeş. Am fost cu dânsul la spitalul de aici, de la noi, de la Costeşti, dar unitatea nu are medic cardiolog, de gardă era un doctor pediatru, şi în acest condiţii a fost dus cu salvarea la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, unde va fi consultat de către un medic cardiolog”.
Primele date medicale arată că Iulian Rădulescu ar fi suferit un simptom de sindrom coronarian acut.
Iulian Rădulescu (cunoscut ca “Rex Mundi” in cadrul lojii masonice “Curcubeul de Cupru”) s-a născut în anul 1938. A absolvit la seral cursurile Grupului Școlar Agricol din cadrul penitenciarului Aiud, promovându-și examenul de bacalaureat în anul 1999 la un liceu seral din Sibiu, după ce încercase inutil cu un an în urmă să promoveze doi ani de studiu într-unul singur, solicitare ce i-a fost respinsă de către Ministerul Educației Naționale.
În același an a obținut și titlul de Doctor în limba rromani în India, cu un studiu despre limba rromani. A absolvit ulterior cursurile la distanță de la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură și Dezvoltare Rurală din București, obținând diploma de inginer în managementul companiilor în anul 2004.
El s-a autoproclamat “împărat al rromilor de pretutindeni” cu numele de Iulian I și a fost încoronat la 9 august 1993. În data de 12 mai 1995 el a intrat în greva foamei acuzând guvernul român că îi etichetează pe rromi cu apelativul de “țigani”, termen pe care el î considera rasist. Guvernul a luat această decizie pentru stoparea utilizării termenului de “romani” (pentru țigani) deoarece termenul era confundat cu cel de “români”.Astfel, s-a înlocuit termenul de “romani” cu cel de “rromi”.
După mai multe conflicte cu “regele” Ion Cioabă, Iulian Rădulescu a semnat cu “regele” un pact neoficial de neagresiune la data de 10 februarie 1997.
În ziua de 6 martie 1997, Iulian Rădulescu a anunțat că a emis un decret pentru crearea primului stat al minorității rromilor, denumit Cem Romengo, în orașul Târgu Jiu,. În opinia sa, “acest stat are o valoare simbolică și nu aduce atingere suveranității și integrității teritoriale a României. Nu va avea armată și nici frontiere”. El a solicitat statului român să li se recunoască țiganilor dreptul de proprietate asupra acestui teritoriu.
Articole din aceeasi categorie
Lasati un comentariu
You must be logged in to post a comment.