Paştele catolic va fi sărbătorit săptămâna aceasta pentru bătrânii de la Centrul de Zi al Serviciului de Ajutor Maltez printr-o serie de activităţi care se vor desfăşura zilnic, începând cu ora 10.30.
Mâine va fi Ziua Prăjiturii, iar beneficiarii Centrului de zi vor face o prăjitură tiramisu pentru aproximativ 35 de persoane. Miercuri, vârstnicii se vor pregăti pentru serbarea de a doua zi, vopsind ouă roşii şi pregătind sala pentru eveniment. La Serbarea Iepuraşului vor participa copiii de la Grădiniţa numărul 11, beneficiarii de la Clubul Seniorilor şi vârstnicii de la Căminul de bătrâni „Sfântul Ioan” din Timişoara. Cei mici vor susţine un program special, iar apoi le vor stropi pe doamne cu parfum, după cum e obiceiul catolic din a doua zi de Paști. De asemenea, Oprea Georgeta, una din beneficiare, va cânta la serbare.