Se dă startul reabilitării termice prin Regio – Programul Operaţional Regional pentru blocurile de locuințe din Timișoara
In 28 iulie 2014, a avut loc în Sala de Consiliu a Primăriei Municipiului Timişoara semnarea primului contract de finanţare pentru reabilitarea blocurilor de locuințe din municipiul Timișoara – „Sprijinirea investițiilor în eficiența energetică a blocurilor de locuințe din mun. Timișoara, pentru familii cu un venit mediu sub 500 euro/lună”. Finanțarea nerambursabilă se acordă în cadrul axei prioritare 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere” și a domeniului major de intervenție 1.2 „Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuințe” al Regio-Programul Operațional Regional. Acest domeniu major a fost introdus în cadrul programului începând cu finalul anului 2012, când au fost alocate fonduri nerambursabile pentru reabilitarea blocurilor de locuințe.
Evenimentul a avut loc în prezenţa domnului Nicolae ROBU – Primarul Municipiului Timișoara și reprezentant al beneficiarului de finanțare nerambursabilă, Municipiul Timișoara – şi a domnului Sorin MAXIM – Directorul general al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Vest, Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional în Regiunea Vest.
Contractul de finanțare semnat în Timișoara vizează reabilitarea a 6 blocuri de locuințe care includ 242 de apartamente, pe parcursul a 12 luni de implementare a proiectului contractat. Valoarea totală a cererii de finanțare contractate este de 5.643.879,00 lei (1.283.837,72 euro) iar 3.185.443,53 lei (724.606,70 euro) reprezintă valoarea finanțării nerambursabile.
Această cerere de finanțare – „Sprijinirea investițiilor în eficiența energetică a blocurilor de locuințe din mun. Timișoara, pentru familii cu un venit mediu sub 500 euro/lună” – face parte dintr-o serie de 5 cereri de finanțare (incluzând 51 de blocuri) depuse, până în prezent, de către Municipiul Timișoara în vederea obținerii de fonduri europene nerambursabile pentru reabilitarea termică a blocurilor. Proiectele de reabilitare termică a blocurilor de locuințe depuse spre finanțare, până în prezent, de către Primăria Municipiului Timișoara au o valoare totală de 43.954.044,55 lei (9.998.417,81 euro) și o valoare a finanțării nerambursabile de 24.744.673,19 lei (5.628.778,51 euro).
Reabilitarea termică ce va fi realizată prin semnarea contractului de finanțare vizează reducerea costurilor beneficiarilor și îmbunătățirea condițiilor de viață a locatarilor prin creșterea performanței energetice a clădirilor, dar și utilizarea eficientă a consumului de energie și realizarea de economii anuale de energie pentru încălzire mai mari de 40%. Îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din Municipiul Timișoara a fost estimat că va determina o reducere a consumului de energie pentru încălzire și limitarea emisiilor de gaze cu efect de seră.