SOCIAL / Absolvenţii programelor MBA depun, pentru prima oară în România, Jurământul MBA

Absolvenţi programelor MBA acreditate, indiferent de programul absolvit sau anul absolvirii, au depus vineri Jurământului MBA prin care se angajează să îşi pună cunoştinţele în slujba binelui, au anunţat Tiffin University şi Universitatea din Bucureşti pe site-ul instituţiei de învăţământ superior.                                                                                   Prin formalizarea unui Jurământ MBA, iniţiat ca şi concept de un grup de tineri absolvenţi ai Harvard Business School, dar îmbrăţişat deja de studenţii a peste 250 de şcoli din SUA, se urmăreşte crearea unei comunităţi de lideri de afaceri pentru care, în plan personal, aspectele morale şi etice sunt la fel de importante ca aspectele financiare, susţin organizatorii evenimentului.
Universitatea Tiffin are un istoric de peste 120 de ani în promovarea educaţiei şi cunoaşterii. Înfiinţată în 1888 în Tiffin, Ohio, universitatea a dezvoltat de-a lungul timpului un portofoliu variat de domenii academice, studii universitare, postuniversitare şi activităţi extracuriculare. Colaborarea cu Universitatea din Bucureşti a început în 1999, când experţi ai celor două instituţii au iniţiat un program pentru Administrarea Justiţiei Comunitare şi a continuat cu Programul Tiffin EMBA la Universitatea din Bucureşti.
Programul Executive MBA oferit de Tiffin University împreună cu Universitatea din Bucureşti este acreditat şi recunoscut de numeroase instituţii şi corporaţii ca formator de oameni de afaceri cu reale abilităţi manageriale, cu un nivel al cunoştinţelor şi aptitudinilor foarte ridicat. Programul este concentrat pe dezvoltarea competenţelor legate de abilităţile de comunicare, rolul de lider şi munca în echipă, tehnologia informaţiei, fluxul şi managementul finanţelor companiei, rezolvarea problemelor, strategia şi analiza companiei în raport cu competitorii şi industria, managementul companiei la nivel naţional şi global.

 

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.