Preşcolari şi elevii din învăţământul primar vor intra în vacanţă de vineri, după terminarea cursurilor şi până pe 30 octombrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS). În România sunt aproximativ 652.000 de preşcolari şi 814.000 elevi în învăţământul primar.
Potrivit MECTS, semestrul I, care a început pe 12 septembrie, se va încheia în data de 23 decembrie 2011.
Prima vacanţă este cuprinsă între 22 şi 30 octombrie iar vacanţa de iarnă, între 24 decembrie şi 15 ianuarie 2012, fiind cu o săptămână mai lungă faţă de anii precedenţi.
Cursurile semestrului al II-lea vor începe pe 16 ianuarie 2012 şi se vor încheia în 22 iunie 2012.
Copiii vor avea vacanţă de primăvară între 7 şi 22 aprilie, cu o săptămână mai lungă decât cea actuală.
Vacanţa de vară a anului şcolar viitor va fi cuprinsă în perioada 23 iunie-9 septembrie.
O noutate va fi săptămâna numită „Şcoala altfel”, care va avea loc în săptămâna dinaintea vacanţei de primăvară de anul viitor şi care va fi dedicată activităţilor extraşcolare şi extracurriculare. În acea săptămână urmează să aibă loc şi faza naţională la olimpiadele şcolare.
Programul „Şcoala altfel” va cuprinde acelaşi număr de ore ca o săptămână normală de cursuri. Vor avea loc activităţi culturale, tehnico-ştiinţifice, sportive, de voluntariat, de responsabilizare socială, de implicare în societate, activităţi educaţionale pentru sănătate, educaţie ecologică, protecţia mediului, educaţie rutieră, prevenirea incendiilor.