ACS Poli spera la prima victorie

Alb-negrii joacă al doilea meci pe teren propriu cu Unirea Alba-Iulia şi speră ca partida de sâmbătă să însemne şi prima victorie din acest sezon. Deocamdată, ACS Poli are 2 puncte după partidele cu două dintre contracandidatele la promovare, UTA şi CS Mioveni.

Unirea Alba-Iulia este echipa care nu a fost învinsă sezonul trecut de Poli, chiar dacă la vremea respectivă pe Stadionul „Dan Păltinişanu” evoluau Sepsi, Axente, Scutaru, Zăgrean sau Goga. Vali Velcea spune că se aşteaptă ca Alba-Iulia să stea numai în apărare, în încercarea de a scoate 1 punct la Timişoara. E o etapă importantă. Uitându-ne pe clasament vedem că avem mare nevoie de 3 puncte. Jucăm cu o echipă incomodă, atât pe teren propriu, cât şi în deplasare. Întâlnim  o echipă bine organizată a Ligii a II-a. Sunt sigură că se vor apăra în 10 oameni. Avantajul lor mare faţă de Poli e că anul trecut nu au pierdut cu noi, deşi ar fi meritat să piardă, a declarat Vali Velcea. Pentru acest meci vor intra în cantonament 18 fotbalişti, iar singurul indisponibil dintre titulari este Sakir Redjepi, suspendat pentru cartonaşul roşu încasat la Mioveni. Velcea a declarat că în locul lui Sakir va juca fie Şeroni, fie Miculescu.

În ceea ce priveşte restul jucătorilor, conducerea s-a pus în sfârşit de acord să înfiinţeze echipa a II-a, care a fost înscrisă în Campionatul Municipal. Avem un fond de jucători mare şi am ajuns la un consens în ceea ce priveşte echipa a II-a, pe care am înscris-o în Campionatul Municipal, a declarat managerul sportiv Călin Rosenblum.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.