Amical cu peripetii intre ACS Poli si Ripensia

ACS Poli şi Ripensia au disputat un nou meci test, de data aceasta acasă la alb-negrii, pe terenul de antrenament din spatele Stadionului „Dan Păltinişanu”. Meciul s-a terminat 1-0.

Unicul gol al partidei a fost marcat de Florin Aniţoiu în minutul 85. La ACS Poli, Vali Velcea a jucat atât cu titularii, dar a rulat şi rezervele. În timpul partidei, un incident mai neplăcut a umbrit latura amicală a meciului. Dobricean şi Michi au foat daţi afară de pe teren după un incident. Atitudinea mijlocaşului l-a nemulţumit profund pe Vali Velcea. Tehnicianul a spus că se gândeşte chiar să-l dea afară pe Dobricean, cu care are probleme de la începutul acestui campionat. Deocamdată, fotbalistul va fi doar ars la buzunar. Dobriceanu nu a înţeles caracterul amical al acestui joc şi va plăti pentru asta 200 de euro amendă. Nu îi vom reţine banii din salariu, ci îi va aduce el la echipă, a punctat Velcea. În rest, antrenorul lui ACS Poli a fost mulţumit de meci. Mă bucur că am reuşit să jucăm şi al doilea meci cu Ripensia, sa facem returul amicalului din vară. Am avut în faţă o echipă de valoarea uneia de Liga a III-a ca organizare, a precizat Velcea. Managerul Ripensiei, Radu Suciu, a precizat că a fost un test util, mai ales în vederea planurilor de promovare ale Ripensiei. A fost un test util ca să putem analiza capacitatea noastră din perspectiva obiectivului pe care îl avem, de a promova în fiecare an, a punctat Suciu.

Echipele:

ACS Poli: Kirev, Iovan, Petrovic, Redjepi, Marovic, Goge, Trandu, Poparadu, Nanu, Boldea, Enciu. Au mai intrat pe parcurs Gherasim – Bălace, Nohai, Miculescu, Şeroni, Bocşan, Todorov, Artean, Dobricean, Aniţoiu, Boştină.

Ripensia: Mercescu, Petrişor, Mureşan, Rumegă, Păscăleanu, Radu, Michi, Costândana, Popa, Nichitean, Boghian. Au mai intrat: Filip, Mogoş, Năvală  şi Petre.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.