În acest weekend s-a desfășurat pe circuitul din Grobnik, Croația, Campionatul European Alpe Adria Vintage, fiind ultima cursă din calendarul anului 2024, la care a participat, la ultima etapă, sportivul motociclist, Beleiu, care a pornit de pe poziția 14 din grila de start. Chiar dacă a avut probleme tehnice în timpul competiției, Alex a reușit o nouă cursă de excepție recuperând mai multe poziții.
La final s-a clasat pe locul 2, punctele obținute în această cursă fiind suficiente pentru a-și menține poziția de lider în clasament, la clasa open special și de a deveni din nou campion european cu 272 puncte, având un avans de 48 puncte în fața lui Kupka Radoslav.
„A fost un an foarte greu deoarece am concurat cu o motocicletă nouă. Cu toate că am investit mulți bani în ea, am spart două motoare. Am mers cu motorul de rezervă în ultima cursă, unde am întâmpinat alte probleme tehnice, dar de fiecare dată am reușit să gestionez situația cu calm și să revin în fruntea clasamentului european în acest an. Am terminat la 48 de puncte distanță față de adversarul meu de pe locul 2, Kupka Radoslav, un adversar pe măsură cu care în toate cursele m-am duelat, dar diferența s-a făcut la frânare în viraje. Am riscat mereu pentru a-mi păstra poziția, intrând mai agresiv în curbe decât Kupka. Mă bucur că am reușit să îmi recâștig titlul de campion european, după un an 2023 foarte dificil.
Țin să mulțumesc clubului CSC Ghiroda și Giarmata Vii, lui Lucian Popovici – mentorul și mecanicul meu, MotoTM, familiei și prietenilor pentru susținerea și suportul lor continuu și în acest an sportiv!”, a declarat Alex Beleiu.
Daniela Florian