BC Timisoara, in fata celei mai grele partide din faza grupelor

După meciul accesibil din campionat de pe terenul celor de la Dinamo, „leii” di Banat sunt în faţa uneia dintre cele mai dificile partide a sezonului. Mâine seară, alb-violeţii joacă pe terenul celor de la Oldenburg, în a doua partidă din grupa F.

Ewe Baskets Oldenburg şi BC Timşoara sunt liderele grupei după ce ambele au obţinut două victorii în meciurile de deschidere, cu Szolnoki, respectiv Kormend. Deoarece meciul se va juca în Germania, iar cei de la Oldenburg au o echipă foarte puternică, acesta poate fi considerat cel mai greu meci pentru bănăţeni. Adversarul de mâine este lider şi în campionatul Germaniei şi dispune de şapte jucători americani, dintre care doi au paşaport european. Acest lucru înseamnă că Oldenburg va putea folosi cinci americani, deoarece competiţia permite uzul a trei jucători din afara Europei, iar regula din campionatul german nu limitează numărul de străini. Vom încerca să schimbăm ceva în jocul nostru, nu doar din cauza meciului cu Oldenburg, ci şi pentru celelalte meciuri. Va fi un meci foarte greu, ei sunt cu siguranţă cea mai bună echipă din grupă şi una din cele mai bune echipe din campionatul Germaniei, care este mult mai puternic decât cel din România. Este o echipă foarte atletică, care aleargă foarte mult. Ne plac acest gen provocări, pentru că putem vedea unde ne situăm, dacă ne putem bate cu acest gen de echipe, a declarat tehnicianul Predrag Badnjarevic. Oldenburg a câştigat în campionat meciul din acest sfârşit de săptămână, la scorul de 71-50 cu BBC Beyruth, iar principalii marcatori au fost Chris Kramer, 15 puncte, Adam Chubb, 14 puncte şi 13 recuperări şi Ronald Burell, 13 puncte şi 7 recuperări. Pe lângă Bogdan Popescu, care a jucat la Oldenburg, şi Robert Sarovic, care este jumătate german şi care a evoluat în campionatul acestei ţări. Vom vedea cum ne vom descurca cu ei, sunt o echipă foarte bună, dar nu poţi ştii niciodată dinainte ce va fi. Vom încerca să dăm tot ce avem mai bun, fireşte, vom încerca să câştigăm.. Mergem acolo fără presiune şi poate asta va fi avantajul nostru. Am jucat acolo timp de patru ani, dar asta nu mă va influenţa prea mult, a declarat Robert Sarovic. Echipa va schimba două avioane până la Bremen, iar de acolo se vor deplasa cu autocarul până la Oldenburg.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.