BC Timişoara şi-a aflat adversarii din Liga Balcanică

„Leii” din Banat vor participa sezonul acesta în Liga Balcanică. Alb-violeţii şi-au aflat adversarii cu care vor lupta pentru un loc în Final Four-ul competiţiei care aduce la start echipe din sud-estul Europei.

În Liga Balcanică există două grupe de câte şase echipe. BC Timişoara a fost repartizată în Grupa A, alături de Rilski Sportist Samokov, finalista ultimei ediţii şi câştigătoarea din sezonul 2008-2009,  Altshuler Saham Galil Gilboa, vicecampioana Isaraelului, posesoare de wildcard, OKK Belgrad din Serbia,, KK Mornar Bar din Muntenegru şi KK Torus Skopje din Macedonia. Meciurile se joacă în sistem tur-retur, primele cinci anul acesta, iar celelalte în 2012. Primele două echipe din grupă merg mai departe în Final Four.

BC Timişoara poate lua startul fără probleme în Liga Balcanică după ce directorul competiţiei, Shay Shtriks a inspectat condiţiile din oraşul de pe Bega. Shtirks s-a arătat foarte mulţumit de Sala „Constantin Jude”, de hotelul la care vor fi cazate adversarele „leilor”, de aeroport şi de buna organizare a clubului, despre care a spus că este pregătit 100% pentru o competiţie de anvergura Ligii Balcanice.

Iată programul meciurilor din acest an:

25 octombrie, Rilski Sportist Samokov – BC Timişoara

8 noiembrie, BC Timişoara – KK Torus Skopje

15 noiembrie, BC Timişoara – OKK Belgrad

30 noiembrie, BC Timişoara – Altshuler Saham Galil Gilboa

13 decembrie, KK Mornar Bar – BC Timişoara

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.