Fetele de la BCM Danzio au locul 6 asigurat după victoria de miercuri la scorul de 86-60 contra echipei CSBT Alexandria. Timişorencele au dominat clar partida şi pentru că obţinuseră victoria şi în primul meci, din deplasare, vor lupta acum pentru locul 5 cu CSU Alba-Iulia.
Fără două piese de bază, Alexandria a rămas doar umbra echipei din sezonul regular, clasată pe locul 5 la finele acestuia. Timişorencele s-au distrat încă de la începutul meciului cu echipa oaspete. În minutul 4, alb-violetele conduceau cu 9-0, iar la finele sfertului diferenţa era déjà foarte mare, 24-11 pentru bănăţence. La pauză, diferenţa deja se dublase, tabela arăta 44-21. Situaţia nu s-a modificat nici în sfertul al treilea, terminat 65-42. În ultimele zece minute, Ljubomir Kolarevic a dat încredere jucătoarelor mai tinere, fapt care nu a afectat scorul, astfel că la sfârşit, meciul s-a încheiat 86-60. Cele mai bune marcatoare de la Danzio au fost Biljana Pesovic, cu 30 de puncte, Tiffany Brown, 20 de puncte, Nevena Saponjic, 12 puncte şi Jovana Vukoje, cu 11 puncte. De la Alexandria, cele mai bune marcatoare au fost Maja Vucurovic, cu 19 puncte, Natasha Grabovski, 13 puncte, şi Mattilyn McIntyre, cu 12 puncte.
Antrenorul Ljubomir Kolarevic a fost foarte mulţumit după meci de prestaţia fetelor sale. A fost un meci foarte bun şi pentru mine, şi pentru fetele noastre. Atât fetele, cât şi conducerea echipei merită felicitări. În urmă cu 9 luni, când am pronit pe acest drum, am spus că vrem să terminăm în primele şase echipe şi tocmai ne-am atins acest obiectiv. Vom juca cu Alba-Iulia, o echipă care şi-a propus să joace finala. Vom încerca să facem un meci bun contra lor, dar oricum locul 6 e bun. Am jucat foarte bine în ultimele două meciuri pe teren propriu, celd e azi şi cel cu Târgovişte.Pentru noi este un sezon bun. Vom păstra sistemul de joc, pentru că ne-a adus rezultate bune, a declarat antrenorul Ljubomir Kolarevic.
Antrenorul principal al echipei oaspete a lipsit, fiind bolnav. Meciul a fost condus de secundul Călin Voicu. În campionat noi am fost mai buni decât Danzio, dar în play-off, lucrurile s-au întors. Timişoara a avut jucătoare mai proaspete în play-off. Noi am venit fără aportul pivotului Kerry Laplante şi fără o extremă, care a făcut o entorsă înaintea meciului cu Timişoara. Pentru noi s+a terminat campionatul, nu cred că se va mai juca pentru locul 7. E o clasare mai proastă pentru noi decât anul trecut, când am terminat pe 6. Dar motivaţia cred că a dispărut după ce am ratat accederea în semifinale, a declarat Călin Voicu.