Campionatul European de handbal feminin bate la usa

În mai puţin de o lună, naţionala de handbal feminin a României va lua startul în Grupa D a Campionatului European de handbal, care se va desfăşura în Serbia. Meciurile din grupa României se vor juca la Vrşeţ, în sala în care evoluau echipele sponsorizate în trecut de Hemofarm.

Organizarea meciurilor în oraşul din Banatul sârbesc a atras atenţia unui număr foarte mare de români, care s-au grăbit să achiziţioneze 600 de pachete de bilete din cele 800 puse în vânzare de organizatori. Campionatul va debuta în data de 4 decembrie, cu meciul dintre România şi Rusia, urmând ca a doua zi, „tricolorele” să joace împotriva Islandei, iar al treilea meci va fi contra reprezentativei Muntenegrului. Celelalte partide se vor juca la Belgrad, Niş şi Novi Sad. Naţionala României este una dintre favoritele acestei ediţii a Europeanului. Eu sper, şi valoarea echipei mă îndreptăţeşte să sper acest lucru, cred că putem să en batem pentru aur. Mă bazez foarte tare pe rezultatele Oltchimului, pentru că am văzut jucătoare de mare valoare, iar proiecţia pe viitorul mediu la handbal feminin este foarte optimistă. Este o grupă foarte grea, dar avem suficientă valoare pentru a obţine o medalie. Ne bază, bineînţeles, şi pe susţinerea românilor, haideţi să ne gândim câţi kilometri sunt până la Vrşeţ. Nu văd de ce am sta acasă când fetele noastre joacă aşa aproape, a declarat Alexandru Dedu, preşedintele Ligii Profesioniste de Handbal şi vicepreşedinte al Federaţiei române de handbal. Acesta va fi a X-a ediţie a Campionatului European, care se desfăşoară din doi în doi ani. Ţara noastră a participat până acum la toate ediţiile, cu o singură excepţie, iar cea mai bună clasare este locul trei de acum doi ani. Narcisa Lecuşanu este de părere că nu trebuie pusă o presiune prea mare pe fete. N-aş vrea să le încărcăm deja pe fete cu aurul la gât şi să le trimitem la europene, grupa de la Vrşeţ este destul de echilibrată. Toate meciurile sunt foarte importante, staff-ul antrenorii au început să deja să pună la punct toate aspectele tehnice. Echipa noastră arată foarte bine cu revenirea fetelor, Cristina Neagu, Paula Ungureanu în poartă. În lot sunt şi fete de la Cluj, Braşov, Zalău, nu este doar scheletul Oltchimului. Cred că vor fi foarte mulţi suporteri alături de fete, a declarat directorul sportiv al naţionalei, Narcisa Lecuşanu. Până acum, la Europenele de handbal feminin au participat 23 de ţări, dintre care 1 echipe au luat medalii, dar doar trei s-au încununat campioane iar „regina” este Norvegia, cu cinci titluri.

Lotul lărgit cuprinde 28 de jucătoare, dintre care vor fi selecţionate 16 cu o zi înaintea startului competiţiei:

Portari: Paula Ungureanu (Oltchim), Mihaela Smedescu (HCM Baia Mare), Talida Tolnai (Uşkudar Istanbul), Mirela Nechita (Dunărea Brăila)

Extreme: Adriana Nechita, Iulia Curea (ambele Oltchim), Nicoleta Dincă, Magdalena Paraschiv (ambele U Jolidon Cluj), Marilena Burghel, Camelia Hotea (ambele Corona Braşov), Aneta Pîrvuţ (HCM Baia Mare)

Interi: Cristina Neagu, Adina Meiroşu (ambele Oltchim), Clara Vădineanu (U Jolidon Cluj), Melinda Geiger (HCM Baia Mare), Diana Druţu, Adriana Ţăcălie (ambele Corona Braşov), Gabriel Perianu (Dunărea Brăila), Roxana Varga (HC Zalău), Patricia Vizitiu (Uşkudar Istanbul)

Centri:  Aurelia Brădeanu (Oltchim), Eliza Buceschi (HCM Baia Mare), Daniela Băbeanu (SCM Craiova), Luciana Martin (HC Roman)

Pivoţi: Oana Manea, Ionela Stanca (ambele Oltchim), Oana Apetrei (Corona Braşov), Crina Pintea (HC Zalău).

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.