Cine pleacă de la Poli

După decizia definitivă a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, Marian Iancu a postat un comunicat de presă pe site-ul oficial al clubului prin care a anunţat o serie de schimbări importante la echipă. Pantilimon, Goga, Sepsi, Bourceanu şi Tameş vor fi vânduţi, Ghionea va fi lăsat liber, iar Marian Iancu va renunţa la funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie. În ceea ce îl priveşte pe Dusan Uhrin, situaţia este incertă.

Certitudinea că Poli nu va juca în Liga i în sezonul viitor a clarificat ceea ce se bănuia de mai multă vreme. Pantilimon, Sepsi, Bourceanu, Tameş şi Goga vor fi vânduţi pentru ca echipa să îşi poată plăti datoria de 800.00 0 de euro către stat. De asemenea, clubul îi mulţumeşte lui Sorin Ghionea, căruia i-a expirat contractul în data de 30 iunie, şi îl va lăsa liber. Jucătorii importanţi care au făcut dovada calităţilor lor, precum Pantilimon, Goga, Bourceanu, Sepsi şi Tameş vor fi vânduţi sau vor deveni coproprietate. Din sumele încasate vom achita, în primul rând, datoria la buget pe anul 2011, în jurul sumei de 800.000 de euro. De asemenea, vom plăti şi alte obligaţii care au izvorât din activitatea curentă a clubului de pe anul 2011. Jucătorului Sorin Ghionea, căruia i-am promis că va rămâne la Politehnica Timişoara doar în cazul activării în Liga I, a avut contractul scadent la 30 iunie a.c. Ne vom ţine promisiunea faţă de el şi îi mulţumim că a fost alături de noi, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului. Pe lângă cei menţionaţi, e posibil să plece şi alţi jucători, în speţă Srdjan Luchin, care a spus că nu doreşte să joace în Liga a II-a.

Nimic nu este sigur nici în privinţa antrenorului. Dusan Uhrin a declarat mai devreme astăzi că el a sperat până în ultimul moment ca Poli să rămână în Liga I. Marian Iancu spune că se va negocia cu Uhrin, pentru a vedea ce soluţie se poate găsi.
Îl voi mandata pe preşedintele Consiliului Director, Gheorghe Chivorchian, să discute cu Consiliul Local şi Consiliul Judeţean în legătură cu posibilitatea de a fi mai departe alături de noi. Vom vedea şi condiţiile pe care le vor pune şi obiectivele ce le doresc, precizează Marian Iancu în acelaşi comunicat.

Clubul va negocia şi cu autorităţile locale şi judeţene dacă echipa va mai primii bani de la bugetul local. Clubul are nevoie în acest moment de susţinerea din partea autorităţilor. Acţionarii au investit în ultimele două luni aproximativ 1,8 milioane de euro pentru ca jucătorii, în marea lor majoritate, să fie plătiţi la zi, pregătirea de vară să fie completă, iar pentru viitor urmează să se facă o analiză în ceea ce priveşte implicarea în susţinerea activităţii societăţii, se arată în acelaşi document.

După ceea ce s-a întâmplat în ultimul timp, Marian Iancu va renunţa la funcţia de Preşedinte al Consiliului de Administraţie, pe care vrea să i-o cedeze lui Gheorghe Chivorchian. Iancu va rămâne în continuare reprezentantul acţionariatului majoritar în Adunarea Generală a Acţionarilor. Este posibil să o luăm de la capăt. Dar, pentru acest lucru va trebui ca în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie să vină altcineva. Asta pentru că este nevoie de un alt tip de subordonare faţă de Federaţia Română de Fotbal. Este nevoie de concesii, de compromis, iar eu nu sunt omul potrivit pentru asemenea lucruri. Este totuşi  posibil să vină o altă persoană care să inventeze un alt tip de colaborare. Propunerea mea va fi Gheorghe Chivorchian, vom vedea dacă va accepta. Eu voi rămâne reprezentantul acţionariatului majoritar în A.G.A., conchide comunicatul.

Anda Deliu

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.