Cosmin Cioriciu este oficial antrenorul celor de la RCM Universitatea de Vest

Rugbiştii timişoreni au de azi antrenor principal, în mod oficial. Conducerea a decis să îi acorde încrederea lui Cosmin Cioriciu, cel care a şi fost interimar după demiterea lui Alexandru Domocoş. Cioriciu îl va avea ca secund pe Cristian Miu, iar Ionică Cărăbaş va fi de astăzi preparatorul fizic al echipei. RCM rămâne în continuare cu aspiraţii înalte, atât în Cupa României, cât şi în campionat, iar jucătorii speră să joace chiar finala mare.

Conducerea echipei universitare a avut mai multe variante înainte de numirea lui Cioriciu. Chester William nu a venit la Timişoara deoarece a dorit să rămână aproape de familie, iar Nicolae Nichiteanu a avut pretenţii salariale şi legate de transferuri pe care gruparea bănăţeană nu le-ar fi putut satisface. Mulţumesc celor din conducere pentru că mi-au dat pe mână aceşti jucători şi aşa un obiectiv. Sper să avem rezultate bune şi la final să fim mulţumiţi de locul ocupat, a spus Cosmin Cioriciu. Antrenorul principal este agreat şi de jucători, care au avut o relaţie foarte bună cu Cioriciu. Din punctul meu de vedere, alegerea lui Cosmin este cea mai bună. De acum înainte protagoniştii vom fi noi şi sper să putem ajunge acolo unde trebuie, şi anume, în finala mare a campionatului, a spus căpitanul RCM-ului, Vali Calafeteanu.

Oficialii echipei vor să mai aducă jucători pentru a mări concurenţa pe anumite posturi. Conducerea are în vedere atât jucători români şi străini, atât din campionatul intern, cât şi din străinătate. De la echipă vor fi şi câteva plecări, dar abia din pauza de iarnă, când sezonul va fi încheiat. Rugbiştii vor pleca şi în două cantonamente. Primul va fi la mare, în perioada 3-10 septembrie, iar al doilea va fi la începutul lunii octombrie, la munte, chiar înainte de reluarea sezonului regulat al campionatului.

Anda Deliu

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.