Cupa României la Karate Shotokan ESKU, Buzău 2024

Cupa României la Karate Shotokan ESKU este o competiție națională prestigioasă în domeniul karate-ului, care atrage sportivi din întreaga țară. În acest an s-a desfășurat pe 25 mai la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău, reunind sute de participanți de la diverse cluburi de karate, printre care și Clubul timișorean „Golden Karate”.

Această competiție nu doar că oferă o platformă pentru sportivii consacrați să își demonstreze valoarea, dar și încurajează tinerii karateka să aspire la excelență în acest sport. Evenimentul este esențial pentru dezvoltarea și promovarea karate-ului Shotokan în România.

Clubul Golden Karate Timișoara este un club de karate bine cunoscut și apreciat în România, condus de sensei Roxana Stoian. Clubul se remarcă prin numeroasele medalii și trofee câștigate la competiții naționale și internaționale. Sportivii de la Golden Karate participă activ la diverse campionate și turnee, unde obțin constant rezultate excelente. De exemplu, la competiția Cupa Campionilor Aleșd, clubul a ocupat locul III pe echipe și a obținut multiple medalii individuale​, iar la Campionatul European Shito Ryu – Regensburg, Germania, de asemenea s-au întors în țară cu salba de medalii și cu un campion European la categoria minicadeți (+55 kg).

Competiția Cupei României la Karate Shotokan Esku, s-a desfășurat pe mai multe grupe, pentru copiii, minicadeți, cadeți, juniori, U21, seniori și veterani, iar sportivii Clubului „Golden Karate” din Timișoara s-au întors cu următoarele medalii:

Ieva Daria: locul I kata;

Valenti Daria: locul II kata;

Oprișor Victor: locul I kata;

Țuț Petra: locul II kata, locul II kumite WKF;

Pălăcean Alexandru: locul I joc tehnic, locul II kumite WKF;

Butnariu Andrei: locul II joc tehnic , locul III kumite WKF;

Kovacs Adam: locul III kumite WKF;

Butnariu Maria: locul III kumite WKF;

Guțu Bogdan: locul I kumite WKF;

Bodas Răzvan: locul III kumite WKF,  locul III shobu ippon;

Bradea Radu: locul II shobu ippon;

Luchescu Elisabeta: locul III kumite WKF,  locul I shobu ippon;

Buftea Beatrice: locul III kumite WKF;

Buftea Oliver: locul II kumite WKF;

Rezultatele de la această competiție vor constitui un criteriu de selecție, împreună cu cele obținute la Campionatul Național de Stil, pentru stabilirea lotului național, care va participa la Campionatul Mondial de Karate Goju Ryu.

Felicitări tuturor puiuților mei, mici și mari! Și vă mulțumesc vouă, părinți dragi, că iubiți echipa noastră atât de mult! a exclamat mândră, Sensei Roxana Stoian.

Mult succes dragi sportivi!

Daniela Florian

Related posts