BC Timişoara a pierdut finala cu 4-0 după un ultimo meci în care echipa a arătat că se poate bate cu ploieştenii. Din păcate, „leii” din Banat s-au trezit prea târziu, meciul a ajuns în preungiri, unde după loteria aruncărilor libere au câştigat oaspeţii.
Finala s-a pierdut la Timişoara, unde alb-violeţii nu au ştiut să exploateze avantajul terenului propriu. Primele două meciuri au arătat o Timişoara fără prea multe idei de joc, dar echipa a şi-a mai revenit în jocurile de la Brazi. Antrenorul Predrag Badnjarevic s-a arătat nemulţumit de arbitrajul din finală, dar se declară mulţumit de jocul elevilor săi din ultimele două meciuri ale finale. Ne aflam într-o situaţie foarte grea, cu acest 0-3 la partide, dar am încercat să învingem şi să readucem seria la Timişoara. Şi miercuri şi joi am arătat că avem puterea să depăşim Ploieştiul. În această ultimă confruntare, am făcut cel mai bun meci, însă am căzut fizic pe final, am ratat aruncări libere şi, în plus, am avut probleme şi cu arbitrajul, probleme care devin o obişnuinţă. Meritam să câştigăm acest al patrulea meci. Putem fi trişti pentru jocurile pierdute la Timişoara, însă eu unul sunt mândru pentru ceea ce am arătat la Brazi. I-am felicitat pe băieţi, am avut multe succese în acest sezon, a fost o experienţă foarte interesantă, iar într-un viitor apropiat sper ca Timişoara să cucerească un trofeu, a declarat Predrag Badnjarevic pentru site-ul oficial al echipei. Sezonul viitor, tehnicianul sârb o va lua de la capăt cu echipa, deoarece a confirmat că mai rămâne un an la Timişoara. Sezonul viitor, BC Timişoara va juca în Euro Challenge şi echipa va încerca să tragă din nou la titlu. Cu ce jucători o va face, vom afla în perioada imediat următoare, în funcţie de cei care îşi vor prelungi înţelegerea şi cei care vor pleca.