Jucătorul de la BC Timişoara a fost convocat la lotul naţional pentru Campionatul Mondial de baschet 3X3 destinat juniorilor, care se va desfăşura la Madrid. Păun a părăsit Timişoara şi s-a alăturat lotului astăzi.
Competiţia se desfăşoară în capitala Spaniei, de vineri până duminică. România face parte dintr-o grupă formată din Letonia, Kazakhstan, Bulgaria, Tunisia, Angola, Slovenia şi Serbia. Lidera fiecărei grupe se califică în sferturi, iar următoarele două clasate, în optimi. Georgian Păun a fost transferat de BC Timişoara în această vară de la Piteşti. Baschetbalistul a fost adus atât pentru campionatul U23, cât şi pentru echipa mare.