Ghiroda se pregătește de finala barajului de promovare

Echipa de fotbal CSC Ghiroda, a ajuns în premieră într-o finală de baraj de promovare pentru Liga 2, după ce a eliminat-o pe Politehnica Timișoara, săptămâna precedentă.

Pregătirile pentru finală sunt în toi, atât din punct de vedere sportiv, cât și organizatoric, și printre acestea, directorul clubului, Marius-Mihai Poclid, spune despre momentul istoric în care se află: „Așa cum am spus și înainte de acest duel, am avut încredere în jucătorii noștri că vor obține calificarea în finală. S-a muncit întreg sezonul pentru acest moment, de la jucători, staff tehnic și staff administrativ și suntem în finală datorită lor și datorită tuturor celor care au crezut în noi. Au fost două meciuri cu un nivel ridicat, atât în teren, cât și în tribune, și am încercat să oferim tot ce a fost mai bun în dubla manșă. Am respectat foarte mult tot ceea ce înseamnă Politehnica Timișoara ca și club, ca și blazon al orașului și al județului, dar asta nu înseamnă că ne vom da la o parte vreodată pentru că Ghiroda a demonstrat de-a lungul ultimilor ani că performanța sportivă reprezintă o prioritate mare în comună. Chiar dacă suntem o comună, cred că merităm la rându-ne să fim respectați. Accentul se pune mult, în fiecare an, pe dezvoltarea copiilor, Alexandru Buțu la Naționala U16 este unul dintre cele mai recente exemple, la fel ca și Sara Băloi, prima sportivă din lotul nostru de karate calificată la mondialul de la Buenos Aires sau David Epure, vicecampion național la kempo k1, alături de Jasmina Ciocoiu, vicecampioană mondială și europeană la Kempo, Miculescu și Păcurar, campioni la latino dans sportiv, Alex Beleiu, ghirozeanul campion la motociclism, iar lista poate continua. O comună care reunește peste 700 de sportivi, care aspiră zi de zi la performanță și care ne răsplătesc cu performanțe incredibile. Anul acesta vom inaugura la Giarmata Vii un teren sintetic de dimensiuni mari, făcut din fonduri proprii de către Consiliul Local Ghiroda, care este unul dintre puținele terenuri de acest fel din județ. Așadar, această calificare în finală nu este o surpriză, ci este o finalitate a unor investiții continue în infrastructură și parte sportivă”.

În aceste zile, clubul CSC Ghiroda, pregătește finala barajului, care va debuta cu turul, sâmbătă, pe arena „Emilian Pavel” din Ghiroda și care promite să fie un meci la fel de interesant ca cele din semifinale: „Întâlnim un alt club de tradiție, care a câștigat seria a 8-a la pas și care are un public la fel de numeros ca Poli, dar am arătat și noi că suntem o comunitate extraordinar de unită. Pe această cale, doresc să le mulțumesc tuturor celor care s-au mobilizat atât în meciul de pe „Electrica”, cât și de acasă, să ne susțină. Încrederea, energia, faptul că au rămas pe acea ploaie torențială și au continuat să strige, e ceva de nedescris. Pentru aceste meciuri ne antrenăm zi de zi! Sunt foarte încrezător în echipa noastră și că putem produce un rezultat istoric!”, a concluzionat directorul clubului Marius-Mihai Poclid.

Daniela Florian

Related posts