Lupta pentru evitarea retrogradării continuă

Handbaliştii bănăţeni au o deplasare dificilă mâine. Echipa va juca împotriva celor de la Odorheiul Secuiesc, echipă antrenată de timişoreanul Vlad Caba. Meciul din etapa a XXIV-a este foarte important pentru Poli, întrucât peste o săptămână echipa va juca împotriva celor de la Minaur Baia Mare, cu care sunt în luptă directă pentru evitarea retrogradării.
Atmosfera la echipă nu este foarte bună după meciul contra clujenilor. Atât antrenorul Nedelko Vuckovic, cât și preşedintele Viorel Şerban s-au arătat indignaţi de arbitrajele potrivnice dictate pentru Timişoara, în această ediţie de campionat. Viorel Şerban este de părere că Steaua este avantajată de Federaţie, pentru a nu retrograda, iar Minaur şi Poli sunt lăsate să se lupte între ele, deşi ambele sunt peste bucureşteni. Alb-violeţii nu vor avea viaţă uşoară contra Odorheiului, chiar dacă nu ar fi probleme de arbitraj. Echipa antrenată de Vlad Caba a avut rezultate foarte bune în acest sezon şi a fost mult timp pe primul loc. În meciul din tur, cei din Odorhei s-au impus cu 31-27 în faţa Politehnicii Municipal. Echipa din Ţinutul Secuiesc a mai redus din turaţie acum pe final, când a fost depăşită de cei de la Constanţa. Echipa lui Caba are în acest moment 35 de puncte şi este pe locul doi după 17 victorii, un egal şi cinci înfrângeri. Poli este pe locul 12, cu tot atâtea puncte după şase victorii şi 17 înfrângeri. Bănăţenii au şansa să se menţină la diferenţa de trei puncte peste Baia Mare, pentru că maramureşenii au meci dificil contra sucevenilor, iar o victorie la Odorhei ar salva aproape sigur echipa de la retrogradare. (A.D.)

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.