Mâine, alb-violeţii pleacă în cantonament

Deşi încă nu ştiu în ce Ligă vor juca anul viitor, alb-violeţii vor pleca mâine în al doilea stagiu de pregătire din Saalfelden. Aici, echipa se va antrena de mâine, 27 iunie, până în data de 8 iulie. În această perioadă, Poli va disputa cinci meciuri amicale.

Ieri, poliştii au avut două antrenamente, dintre care unul deschis publicului. La lot a revenit Alex Bourceanu, care a fost învoit deoarece a jucat şi cu Naţionala. Tot ieri seară a revenit şi Costel Pantilimon, absent din acelaşi motiv. În Austria se va alătura lotului şi Tosaint Ricketts, învoit după convocarea la naţionala Canadei. Dintre cele cinci amicale, trei au fost deja stabilite. În 29 sau 30 iunie echipa va juca contra slovacilor de la MFK Kosice, în data de 1 iulie adversara va fi Austria Salzburg, iar în 5 iulie, timişorenii vor juca cu georgienii de la Zestafoni. Alte partide de verificare vor mai fi în 3, respectiv 7 iulie, urmând ca adversarele să fie stabilite zilele acestea.

Iată lotul care va pleca în” ţara valsului”:

Portari: Costel Pantilimon, Sergei Lepmets, Paul Iordache;
Fundaşi: Srgian Luchin, Laszlo Sepsi, Cristian Scutaru, Sorin Ghionea, Florin Sandu, Ioan Mera, Florin Ilie
Mijlocaşi: Alexandru Curtean, Iulian Tameş, Alexandru Popovici, Ionuţ Matei, Rafael Rocha, Adrian Poparadu, Alexandru Bourceanu, Adrian Popa, Adrian Zaluschi, Marian Chiţu, Artur Pătraş;
Atacanţi: Mircea Axente, Andrei Zăgrean, Stefan Nikolic, Dorin Goga, Tosaint Rickett.

Anda Deliu

 

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.