Petkovski si Petre nu raman la ACS Poli, Eduard Pap in probe

Telenovela Ovidiu Petre a avut deznodământul aşteptat de mulţi, jucătorul neînţelegându-se cu clubul. De asemenea, şi atacantul macedonean Petkovski nu s-a mai prezentat la antrenament marţi, astfel că singura noutate este portarul Eduard Pap, de la Şcoala Marcel Baban din Jimbolia.

Aşadar, deocamdată alb-negrii bifează mai mult doar la capitolul plecări decât la cel de sosiri. Eduard Pap a venit de marţi să se antreneze alături de echipă. Portarul este născut în 1994 şi a evoluat pentru naţionala Under 19 şi vine să completeze lotul după plecarea lui Amarinei. Marţi a fost şi ziua ultimului antrenament pentru fundaşul Răzvan Iovan, care nu va mai rămâne la Timişoara din retur. Am fost anunţat de azi să nu mai vin, eu vorbisem cu domnul antrenor de la început, i-am spus că îmi doresc să plec deoarece nu am jucat. E prima dată când schimb echipa, sunt în discuţii cu câteva echipa din Liga a II-a şi chiar şi o echipă din străinătate, Republica Moldova, prima ligă. În vară am fost bucuros că din 100 de jucători am rămas aici. Pe parcurs, am ajuns la concluzia că poate era mai bine să plec, dar a fost o experienţă frumoasă, a declarat Iovan. Astăzi a fost ultimul antrenament şi pentru Rogozinaru, iar lista plecărilor e completată de Daminuţă, plecat la Farul Constanţa, Aniţoiu, Amarinei şi Boştină.

Momentan, Vali Velcea are în pregătire un lot format din mai puţin de 20 de jucători, astfel că în mare, e vorba de cei care prindeau banca la meciurile oficiale. Unul dintre jucătorii care au stat pe bancă până aproape de finalul turului, când a fost titularizat, a fost Florin Nanu, jucător venit de la Recaş. Este greu, am venit din vacanţă, deşi am avut şi pentru această perioadă program, nu e acelaşi lucru. Returul va fi mai dificil pentru că echipele se vor motiva altfel împotriva noastră. E abia prima săptămână, mai este timp, până la urmă contează omogenitatea mai mult decât venirile. E bine să vină jucători noi, pentru că orice concurenţă e benefică. Eu am fost accidentat înainte să înceapă turul şi m-am integrat mai greu, a declarat Nanu. Cantonamentul din Antalya va începe în data de 23 ianuarie.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.