Te afli aici: Acasa » Sport » Poli nu are meci, dar ramane pe primul loc

Poli nu are meci, dar ramane pe primul loc

Poli nu are meci, dar ramane pe primul loc

Săptămâna aceasta aduce penultima etapă din returului Ligii a II-a. Poli nu joacă însă, deoarece are programat meciul cu Arieşul Turda, echipă care s-a retras în iarnă din campionat.

Astfel, deoarece retrogradarea a avut loc la mijlocul competiţiei, conform regulamentului, meciurile nu au fost anulate, ci fiecare echipă care urma să joace cu echipa din Turda primea meciul câştigat cu 3-0 în retur. Acum, Poli şi Bistriţa sunt la egalitate de puncte în clasament, 61, dar timişorenii sunt pe primul loc graţie rezultatelor directe. Practic, Poli va avea 64 de puncte după această etapă. Gloria Bistriţa joaca cu Luceafărul Oradea pe teren propriu, cu o formaţie care a demonstrat că poate să pună probleme, inclusiv lui Poli, pe care a înfrânt-o în ambele meciuri. În ultima etapă, Poli joacă cu ultima echipă neretrogradată, cea de pe locul 13, CSM Râmnicu Vâlcea, iar Bistriţa are o deplasare la echipa de pe locul 4, ALRO Slatina. Doar dacă Poli se va împiedica în meciul cu oltenii Gloria mai poate prinde primul loc. Vali Velcea a punctat că îşi doreşte primul loc pentru onoare şi pentru a demonstra că Poli poate fi cea mai bună. Din păcate, rezultatul admirabil scos de alb-violeţi va cântări doar pentru mândrie, căci Poli nu mai poate promova în urma retragerii dosarului de licenţiere la decizia lui Marian Iancu.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus