Rugbystii au facut joi teste yo-yo

Cei de la RCM continua seria de teste fizice inspirate după model sud-african. Joi, jucătorii au făcut teste de tip yo-yo, cu mai multe serii de sprinturi, iar cele mai bune rezultate le-a avut chiar Vali Calafeteanu, venit după o accidentare la braţ.

După ce au ieşit din cabinetul medical, unde au fost măsuraţi după o multitudine de parametrii, jucătorii de la RCM au trecut la testarea fizică pe terenul din Ronaţ. O testare sub formă de antrenament. Sunt teste care urmăresc evaluarea capacităţii atât aerobe, cât şi anaerobe musculare şi evaluarea din punct de vedere medical. Ele propriu-zis sunt teste maximale, dar noi u îi împingem pe băieţi la un maxim, pentru a preveni accidentările. Testele vrem să fie un punct de plecare pentru noul sezon, care vrem să fie cu cât mai multe succese şi cât mai puţine accidentări. În cantonament vom avea discuţii cu jucătorii, tot staff-ul, pentru a vedea unde trebuie să lucreze acel jucător, vom face nu doar programe colective, ci şi individuale şi personalizate, a declarat preparatorul fizic Bogdan Almăjan. După experienţa din Africa de Sud, pentru care deschizătorii de drumuri au fost antrenorii Chester Wiiliams şi Marthinius Linee, preparatorul fizic de la RCM spune că nu va folosi strict metodele de pe continentul negru pentru a-i pregăti pe băieţi, ci se va folosi şi de alte metode învăţate de-a lungul carierei.

Mijlocaşul Valentin Calafeteanu a obţinut cel mai bun rezultat la testele yo-yo, deşi în toamnă, după finală, a suferit o intervenţie chirurgicală dificilă la braţul drept. „Kala” spune că se aşteaptă să revină pe teren în primăvară, odată cu începerea sezonului oficial. Sunt foarte mulţumit pentru că mă pot antrena cu echipa, pentru mine a trecut perioada grea. Am terminat şi recuperarea, acum aştept până la sfârşitul unii februarie să fac antrenamente de contact. Eu aş vrea să revin în SuperCupă, contra celor de la Baia Mare, a declarat Vali Calafeteanu. De luni, echipa pleacă la Valea lui Liman, pentru o săptămână de cantonament în care se va pune accent pe team-building.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.