SPORT / România, a doua oara campioană europeană la minifotbal

A doua ediţie a Campionatului European de minifotbal a dovedit că românii sunt aşi la acest sport. Ţara noastră a câştigat titlu de campioană pentru a doua oară consecutiv după ediţia desfăşurată anul acesta la Tulcea, în perioada 4-6 noiembrie.

În drumul spre finală, România a bătut Bulgaria, Grecia, Slovacia, Republica Moldova şi, în finală, Cehia. Ultimul meci a fost unul disputat, iar România a reuşit să recupereze handicapul de două goluri. Soarta meciului şi titlul de campioană s-au decis la loviturile de departajare, iar portarul Cristinel Popa, avocat în viaţa de zi cu zi, a reuşit veritabile parade care au salvat echipa. Nici timişoreanul Claudiu Dumitru  nu a rămas în umbră, după ce a devenit golgheterul all-time al celor două ediţii de Campionat European de minifotbal, cu 20 de goluri reuşite în 11 meciuri. Selecţionerul Tiberiu Lajos, fost arbitru UEFA, a declarat că nivelul competiţiei a fost foarte ridicat. Toate echipele au avut loturi puternice, și cu excepția meciului disputat cu Bulgaria, în celelalte partide a trebuit să tragem tare ca să învingem. Ce a făcut diferența este în primul rând patriotismul acestor băieți, pentru că deși amatori, ei au alergat enorm și au dorit cu sinceritate să ofere românilor bucuria unui nou titlu continental la minifotbal. Ce a mai făcut diferența este caracterul puternic, de învingători, a băieților din selecționata României. Naționala noastră de minifotbal este un etalon de valoare și devotament, un exemplu pentru oricare dintre sporturile practicate la noi, a spus Tibi Lajos. Performanţa naţionalei de minifotbal a fost lăudată şi de Răzvan Burleanu, preşedintele Federaţiei Române de Minifotbal. Victoria noastră a venit ca o încununare a eforturilor sutelor de organizații locale și a celor aproape 30.000 de minifotbaliști legitimați în toată țara. Spun asta pentru că minifotbalul este un sport curat, un sport unde valoarea contează, unde cei mai buni pe teren câștigă întotdeauna. De aceea, naționala noastră a reunit cei mai talentați minifotbaliști amatori din România, care provin din campionate din întreaga țară, a declarat Răzvan Burleanu.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.