SPORT / Săptămână grea pentru studenţi

Voleibaliştii de la Universitatea au de jucat săptămâna aceasta ultimele trei meciuri din sezonul regular, toate trei în deplasare. Timişorenii intră în focuri mâine, contra celor de la Tomis Constanţa.

Universitatea Timişoara a ratat o bună ocazie de a urca pe locul 11, după ce a pierdut pe teren propriu meciul cu clujenii de la Universitatea. Din cele trei meciuri rămase, va fi mai dificil ca echipa să mai adune două puncte, cât le mai este necesar pentru a depăşi CSU Galaţi. Nu ne rămâne decât să ne batem până la ultima minge, aşa cum am mai spus-o şi altădată. Nu ne facem iluzii cu aceste trei partide, important e să jucăm să căpătăm încredere şi aşteptăm play-out-ul. Clujul şi CSM Bucureşti sunt echipe de valori apropiate, dacă am fi câştigat astăzi a fi câştigat cu Clujul, care mi se pare o echipă abordabilă, a declarat antrenorul Sorin Grădinaru. Primele două meciuri se vor juca la Bucureşti. Primul va fi împotriva echipei de pe locul al doilea, Tomis Constanţa, aflată în Capitală pentru un meci de cupe europene. Constănţenii sunt o echipă net superioară Universităţii, cu mulţi străini în lot. Acum, aceştia au 49 de puncte după 17 victorii şi doar două înfrângeri. Meciul se va juca de la 15 30 şi va fi arbitrat de Dumitrescu şi Forţu. Apoi, miercuri urmează o partidă ceva mai uşoară, contra echipei CSM Agronomia Bucureşti. Bucureştenii au căzut în clasament în ultimele etape şi vor juca, cel mai probabil, în play-out. CSM are acum 22 de puncte, iar Clujul, echipa de sub ei, 21. Adversarii de miercuri ai Universităţii au câştigat şapte meciuri şi au pierdut 13 partide. Meciul se va juca de la ora 17 şi va fi arbitrat de brigada Stania-Mihăilă.  Apoi, sâmbătă, studenţii mai au de jucat la Dej.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.