Suporterii cheama fostele glorii in sprijinul echipei lor

Proiectul echipei de fotbal a suporterilor din Liga  V-a merge mai departe, doar cu alt nume. Echipa nu se va mai numi ASU Politehnica, ci Societatea Sportivă Politehnica Timişoara. De asemenea, suporterii speră ca fostele glorii să se implice chiar şi pe teren.

Cei din Peluza Sud s-au întâlnit cu Viorel Şerban, rectorul Politehnicii pentru a se sfătui în privinţa echipei. La sugestia lui Şerban, echipa va fi înscrisă sub numele de „Societatea Sportivă Politehnica Timişoara”, denumire cu mare încărcătură, fiind prima denumire a echipei de fotbal în momentul înfiinţării din 1921. ASU Politehnica va rămâne în continuare numele secţiei sportive a Universităţii Politehnice. Spre deosebire de alţi ani, când echipa nu evolua în primele etape din cauza ca studenţii nu reveneau din vacanţă, acum se încearcă să se creeze echipa completă pentru prima etapă din 28 august. Antrenorul va fi Toni Foale, iar o parte din jucători vor fi de la echipa Universităţii care a câştigat campionatul naţional de tineret, urmând ca lotul să mai fie completată. Suporterii se gândesc la mai multe variante în acest sens. În primul rând, se va organiza un trial între studenţi. Apoi, suporterii se gândesc chiar ei să joace şi se va organiza un trial şi pentru ei, decizia finală aparţinându-i lui Toni Foale. De asemenea, suporterii fac un apel public şi la fostele glorii Titi Varga, Ioan Timofte, Mugur Guşatu sau fraţii Rotariu. La sfârşitul săptămânii cei din Peluza Sud se vor întâlni cu Toni Foale pentru a discuta mai multe aspecte organizatorice.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.