Testarea de jucatori de la ACS Poli nu se mai termina

Antrenamentele şi amicalele de la ACS Poli sunt un trial continuu de jucători. Astăzi au venit în probe argentinianul Aldo Suarez şi Voicu Florea.

Cei doi au fost aduşi după ce Andrei Zăgrean a refuzat să semneze cu noul club din cauza salariului mic oferit de cei care conduc ACS Poli. Voicu Florea are 27 de ani şi ultima data a jucat pentru Unirea Alba-Iulia, tot în eşalonul second. Atacantul a fost coleg cu Vali Velcea la Gloria Bistriţa. Jucătorul prefer să joace ca mijlocaş de bandă, dar mâine, în amicalul cu Vulturii Lugoj va fi folosit ca atacant. Am fost coleg cu domnul Vali Velcea de pe vremea când juca la Bistriţa, am vorbit cu dânsul şi am venit la primul antrenament. Deocamdată nu mi-am putut face o impresie. Cunosc câţiva jucători, pe Daminuţă, Şeroni şi încă 2-3, a declarat Florea. Aldo Suarez are 21 de ani, este atacant, a trecut şi pe la Lanus, în ţara natală, iar ultima dată a evoluat la Atromitos, în prima ligă din Grecia. Sunt un pic oboist, e foarte cald aici. Ştiu că Poli a jucat în prima divizie şi apoi a reotrgradat, cum a păţit şi River Plate. Ştiu despre campionatul românesc că este puternic, şi se poate ajunge uşor în cupele europene, a declarat Suarez. Ambii fotbalişti vor fi testaţi mâine în amicalul cu Vulturii Lugoj, care va începe la ora 10. De remarcat însă dute-vino-ul continuu de la echipă, deşi conducerea promisese că miercuri se va şti clar componenţa echipei. Amicalul cu lugojenii va fi ultimul din perioada de pregătire, pentru că apoi ACS Poli va intra într-un cantonament centralizat la Timişoara.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.