Timisoara moare in EuroChallenge, dar nu se preda

Alb-violeţii au pierdut încă un meci în EuroChallenge, dar de data aceasta după un joc mai bun. Timişorenii au încheiat ultimul meci din grupă de pe teren propriu la scorul de 76-66 în favoarea nemţilor, dar nu s-au făcut de râs.

Gazdele au condus după primele şase minute cu 11-0, fiind nevoie de triţa lui Paulding pentru a deschide scorul pentru Oldenburg. Primul sfert s-a terminat 18-13, iar după alte două minute de joc, nemţii au preluat conducerea la 18-19 pe tabelă în urma a două lovituri libere. Sfertul al doilea a fost arid în puncte pentru  BC Timişoara, echipa nereuşind să înscrie timp de jumătate de sfert. Înainte de pauză, bănăţenii şi-au revenit şi au egalat la 32-32 după triţa lui Ivan Jelenic. Oaspeţii nu au mai oscilat atât de mult dup pauză şi au preluat conducerea cu un avans mai semnificativ. Doar în al doilea minut al sfertului al patrulea, alb-violeţii s-au mai apropiat la 52-55, pentru ca meciul să se încheie 66-76, dar după un joc mult mai bun şi relaxat al echipei din Banat. Bogdan Popescu a fost cel mai bun marcator, cu 14 puncte, Zlatko Jovanovic, Ivan Jelenic şi Robert Sarovic au marcat 11 puncte, iar Archie a bifat 6 puncte şi 11 recuperări. De la Oldenburg, cei mai buni marcatori au fost Rickey Paulding, 15 puncte, Julius Jenkins, 14 puncte şi Robin Smeulders, 11 puncte.

Srdjan Jovanovic a fost mulţumit de jocul echipei sale de marţi seară. Am jucat bine, cu voinţă, o apărare bună, la final am pierdut, dar am fost mult mai buni decât o arată scorul final. Oldenburg este una dintre cele mai bune echipe din Germania şi din Europa şi tocmai asta ne-am dorit, să transmitem un mesaj că în această sală echipa joacă bine şi nimeni nu se poate considera dinainte învingător. Jucătorii au făcut tot ceea ce le-am cerut, reacţia lor a fost foarte bună, atitudinea lor a fost foarte bună, dar pe final adversarul a avut mai multă experienţă şi o bancă mai lungă. Dacă vom juca la fel ca azi, vom avea şansa să câştigăm fiecare meci. De multe ori aspectele ce ţin de tactică sunt mai puţin importante decât spiritul de echipă şi jocul colectiv, a declarat Srdjan jovanovic.

În celălalt meci, cei de la Kormend i-au învins pe conaţionalii de la Szolnoki, iar astfel situaţia din grupă se echilibrează. Robert Sarovic a punctat că după fiecare înfrângere au existat regrete, dar cu atât mai mari când şansele de calificare ar fi fost mai mari. După fiecare înfrângere ai regrete, te gândeşti că ai fi meritat să câştigi, ai făcut greşeli prosteşti, iar auzi că ai avut şanse mari să te califici mai departe, frustrare e şi mai mare. Nu ne-am gândit neapărat la rezultatul din celălalt meci, dar noi am încercat să jucăm bine pentru a demonstra că nu suntem aşa de slabi precum ar arăta-o rezultatele . Astăzi am jucat mult mai bine decât la Kormend şi în multe meciuri din campionat, a declarat Robert Sarovic.

Fostul coleg de camera a lui Srdjan Jovanovic, actualul antrenor de la Oldenburg, Sebastian Machowski a spus că BC Timişoara a jucat mult mai bine decât în meciul din Germania. Sunt fericit că am câştigat al cincilea joc la rând în EuroChallenge şi vreau să felicit echipa pentru că a reuşit să se motiveze pentru acest meci. Nu este uşor când eşti pe primul loc în grupă şi rezultatul nu mai contează, dar ne-am dorit această victorie pentru că am pierdut câteva jocuri în campionatul intern. Vreau să îl felicit pe Srdjan Jovanovic pentru că a făcut o treabă foarte bună după ce a fost numit antrenor principal, pentru că acest lucru nu este uşor în mijlocul sezonului. A pregătit foarte bine echipa din punct de vedere tactic. La început am ratat multe aruncări, iar Timişoara a înscris de multe ori. La începutul jocului nu am avut energie şi am avut nevoie de puţin timp să ne trezim. Timişoara a făcut o treabă foarte bună cu schimbările în apărare, mai bine ca în meciul de noi, se vede că au jucat acasă. Nu cred că Timişoara este cea mai slabă echipă din grupă, şi noi am avut multe înfrângeri în campionatul german, dar asta nu ne face o echipă slabă, totul depinde de forma de moment şi de procentajul la aruncări, a declarat antrenorul Machowski.

Pentru noi prioritatea este campionatul intern. Rămâne de văzut dacă ne batem la trofeul EuroChallenge în funcţie de adversarul din runda următoare, a declarat Jannik Freese, care a marcat 8 puncte pentru Oldenburg.

foto: www.facebook.com/BCTimisoara

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.