Ursii continua seria de foc

BC Timba îşi ia rămas-bun de la suporterii timişoreni pentru acest an marţi cu un meci contra echipei campioană, CSU Ploieşti. Galben-negrii încheie turul cu meciuri dificile după cel cu BC Timişoara, deoarece în ultima etapă vor întâlni Mediaşul în deplasare.

Deşi sunt în grafic cu patru victorii până acum, cei de la Timba sunt dezamăgiţi după ce au pierdut derby-ul local cu BC Timişoara. Cu atât mai mult, meciul de marţi nu va fi deloc unul uşor pentru echipa lui Bogdan Murărescu. Ploieştenii au început mai slab campionatul, după înfrângerile din etapa a II-a, respectiv a III-a cu BC Mureş şi CSM Bucureşti. De asemenea, campioana en-titre a cedat şi în jocul cu CSM Oradea. În ultima lună însă ploieştenii sunt neînvinşi. După ce l-au dat afară pe Darius Hargrove din cauza consumului de droguri, echipa lui Dado Arnautovic nu a rămas fără soluţii. Aşadar, se anunţă un nou meci interesant pentru echipa antrenată de Bogdan Murărescu şi Radenko Toroman, marţi de la ora 20 la Sala Constantin Jude.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.