Te afli aici: Acasa » Sport » Vlad Neaga (CS Dumbravita) – locul 4 in Europa la Supermoto

Vlad Neaga (CS Dumbravita) – locul 4 in Europa la Supermoto

Vlad Neaga, pilot al clubului CS Dumbrăvița a participat în weekend, împreună cu Sorin Trăistaru (CS Aricisupermoto) la ultima etapă de Campionat European și Balkanic de supermoto, desfășurată la Sakarya în Turcia. Drumul a fost destul de lung și obositor.

Au ajuns prea târziu ca Vlad și Sorin să se mai poată antrena, așa că, abia sâmbătă au urcat pe motociclete. Pista era foarte tehnică și virajată, având în componență doar asfalt, lipsindu-i obișnuita porțiune de offroad.

Vlad și-a îmbunătățit timpul tur după tur, odată cu acomodarea pe acest nou traseu. A trebuit să lupte cu cei mai buni piloți Europeni ca Harun Cabuc sau Asrin Rodi Pak.

Motocicleta a fost foarte solicitată, temperatura ridicându-se la peste 35˚la umbră. Fiind ultima etapă de campionat european, toți concurenții au încercat să acumuleze cât mai multe puncte, au venit foarte bine pregătiți și s-au luptat până la finalul fiecărei manșe. Vlad s-a prezentat foarte bine, a reușit să facă o depășire și în ultimul tur, astfel, punctele acumulate în cele două manșe l-au clasat pe locul 6 în etapa a IV-a de Campionat European și Balkanic.

De asemenea, împreună cu Sorin Traistaru au ocupat locul 3 pe națiuni.

Dar cel mai important este că, acum, după încheierea Campionatelor European și Balkanic , Vlad Neaga ocupă în ambele campionate locul 4.

Au fost sprijiniți de  Primăria din Dumbrăvița, CJ Timiș, Motobikeshop și Aricisupermoto, cărora le aduc mulțumiri.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus