Zi neagră pentru fotbalul românesc. Universitatea Craiova va fi dezafiliată

Istoria marii iubiri alb-albastre a Olteniei pare să fi ajuns la final, după 63 de ani. Comitetul Executiv al FRF a decis astăzi ca Universitatea Craiova să fie dezafiliată din cauza că Adrian Mititelul, conducătorul clubului, s-a adresat instanţelor civile pentru litigiile clubului pe care îl conduce. Decizia va fi supusă ratificării peste 15 zile.

Federaţia Română de Fotbal s-a ţinut de cuvânt faţă de patronul Adrian Mititelu. Deoarece acesta a refuzat să îşi retragă plângerile din instanţele civile, Comitetul Executiv a votat deyafilierea Craiovei cu 10 voturi pentru, dintre cei 14 membri prezenţi. Au existat două abţineri: Marius Stan, conducătorul echipei Oţelul Galaţi, şi Marian Pălărie, reprezentantul fotbalului feminin. De la adunare au lipsit Cristi Borcea, preşedintele lui Dinamo, şi preşedintele AFAN, Dumitru Costin. Adrian Mititelu a făcut plângeri la Parchet şi DNA împotriva lui Victor Piţurcă şi Federaţiei Române de fotbal, ceea ce contravine legilor sportului, care impun ca litigiile să fie rezolvate în instanţele sportive. Părerile sunt împărţite în privinţa dispariţiei Craiovei. Victor Piţurcă spune că plecarea lui Mititelu va fi un lucru pozitiv, chiar dacă şi echipa are de pierdut. Adrian Mititelu susţine că are dreptate şi că instanţele civile îi vor da dreptate.

Anda Deliu

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.