Spaniolul Francisco Fernandez, era considerat cel mai longeviv bărbat din Europa. El a încetat din viaţă vineri, la vârsta de 111 ani în localitatea Pinilla de la Valdería din provincia Leon, anunţă agenţia EFE.
El s-a născut pe data de 24 iulie 1901 şi obişnuia să-şi sărbătorească ziua de naştere în ziua următoare, cu prilejul festivităţilor de Sf. Apostol, la care se reunea toată familia lui, cum s-a întâmplat şi în acest an când a fost înconjurat de cei 3 copii ai săi, 7 nepoţi, 14 strănepoţi şi un stră-strănepot. La ultima sa aniversare, unul dintre nepoţi afirma că starea de sănătate a bunicului său era foarte bună.
Fernandez a văzut în viaţa sa un război civil, dictatura franchistă, perioada industrializării Spaniei şi revenirea acestei ţări la democraţie. El a fost pastor, a emigrat în Argentina şi ulterior a revenit în ţara sa natală, unde s-a dedicat agriculturii şi exploatării răşinoaselor într-o zonă care în urmă cu câteva zile a fost afectată de cel mai grav incendiu de pădure întregistrat în ultimul deceniu în Castilla şi Leon.
Longevitatea sa este obiect de studiu la Şcoala de Medicină de la Harvard.