Te afli aici: Acasa » Stiri externe » Ceremonie de absolvire la Jula (Gyula)

Ceremonie de absolvire la Jula (Gyula)

În data de 30 aprilie 2022, absolvenţii claselor a XII- de la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Gyula au primit „trăistuţa” de absolvire, în cadrul unei manifestătări desfăşurate la Gyula, în prezenţa unui public numerous.
La eveniment au participat printre alţii Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula; Daniel Banu, consulul general al României la Szeged; Mircea Leucea, reprezentant al Ambasadei României la Budapesta; Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU);  pr. Teodor Marc, vicepreşedintele Autoguvernării Româneşti din jud. Bekes, ş.a.
Programul serbării a cuprins mai multe părți. Cele două clase absolvente au urcat pe scenă și au prezentat câte un montaj liric, în limba română și limba maghiară, realizat sub îndrumarea unor cadre didactice, în care prin muzică și versuri elevii și-au exprimat recunoștința față de cadrele didactice şi părinţi. Elevii au primit câte o floare și un dar simbolic, o trăistuță, din partea colegilor din clasa a XI-a. În partea finală a programului oficial, conducerea școlii a premiat  elevii merituoși din clasa a XII-a.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus