Concurs de recitare de poezie românească la Bătania (Battonya)

În organizarea Şcolii Generale „Lucian Magdu”, în localitatea Bătania (Battonya), localitate aflată la aproximativ 20 km de Arad, vineri, 29 aprilie 2022, a avut loc o nouă ediție a Concursului Naţional de recitare de poezie românească, denumit după numele lui Lucian Magdu, poet, medic şi regizor local (1937-1968), la care au concurat 35 elevi de la 10 şcoli la care învaţă copiii ai românilor din Ungaria: Gyula, Micherechi, Bătania, Chitighaz, Aletea, Leucușhaz, Pocei, ş.a.
Evenimentul a fost onorat de prezenţa mai multor oficialităţi, printre care Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Gyula; Daniel Banu, consulul general al României la Szeged; Mircea Leucea, reprezentant al Ambasadei României la Budapesta; Traian Cresta, purtător de cuvânt al românilor în Parlamentul de la Budapesta; Gheorghe Cozma, preşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU);  Eva Iova, redactor-șef al publicației „Foaia Românească”, Delia Kovacs, redactor-șef al săptămânalului „Cronica”; Alina Pădurean, decanul Facultăţii de Ştiinţe Umaniste şi sociale din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad;  Sorin Haiduc şi  Larisa Chițu, director şi director adjunct al Colegiului Național „Preparandia- Dimitrie Țichindeal” din Arad  şi alţi invitaţi. Concursul propriu-zis a constat din recitarea unor poezii din creaţia lui Lucian Magdu şi alte poeme, din literatura română,  la alegere.  Participanţii la acest eveniment au beneficiat şi de un program cultural, organizat de Andreea Szenes, profesor de muzică la şcoală gazdă, dar şi de o conferinţă pe teme pedagogice, susţinută de prof. Anca Stan, de la şcoala din Bătania. Toţi participanţii au primit diplome şi diverse premii.

Related posts