Te afli aici: Acasa » Stiri externe » Festivalul Colindelor Românești la Micherechi, Ungaria

Festivalul Colindelor Românești la Micherechi, Ungaria

Festivalul Colindelor Românești la Micherechi, Ungaria

La Micherechi (Mehkerek) în Ungaria, s-a desfășurat în seara zilei de vineri, 22 decembrie 2023, o nouă ediție a „Festivalului Colindelor”, care este organizat anual, de către Primăria din localitate. Inițiat în anul 2010, în preajma Crăciunului, de către Primăria și Autoguvernarea Românească din Micherechi, Festivalul Colindelor a pornit la drum cu dorința de a-i reuni pe locuitorii comunei și pe reprezentanții confesiunilor creștine din localitate, într-o atmosferă de înțelegere și respect reciproc. La manifestare au participat și șefii misiunilor diplomatice românești de la Szeged și Gyula: Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Szeged și Daniel Banu, consul general al României la Gyula. Au mai participat oficialități, între care PS Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria; Gheorghe Cozma, președintele Autoguvernării pe Tară a Românilor din Ungaria (ATRU); Margareta Tat, primarul Micherechiului;  Ana Ruja, directorul Școlii Generale din Micherechi; Ibolia Sutya, directorul Școlii Generale „Lucian Magdu” Bătania (Battonya); Petru Sălăjan, directorul Școlii Generale din orașul Aletea (Elek); Petrică Creţu, Dumitru Bigu; Gheorghe Solcan, reprezentanți ai cultelor creștine evanghelice din Micherechi (baptist și penticostal), reprezentanți ai Consiliului Local și numeroși invitați.

După rugăciunea „Tatăl nostru”, rostită de Ierarh, a urmat, rând pe rând, programul de colinde oferit de către coruri și reprezentanții confesiunilor creștine (baptist, penticostal și ortodox), care au urcat pe scena Casei de Cultură „Gheorghe Dulău”, unde a avut loc acest eveniment și au adus în fața publicului numeros colinde și cântări, potrivit tradiției fiecărei confesiuni. La încheierea manifestării, sutele de participanţi au cântat împreună colinda „O, ce veste minunată!”. 

În partea a doua a manifestării, îndrăgita solistă populară Alexandra Chira a susținut un recital de colinde, apreciat de public. Sala Casei de Cultură „Gheorghe Dulău” a fost neîncăpătoare, sute de persoane dorind să participe la această manifestare, devenită tradiţie în calendarul comunităţii din Micherechi. Manifestările s-au încheiat seara târziu, prin aprinderea festivă a celei de-a patra lumânare de Advent, obicei preluat din spiritualitatea occidentală.

https://youtu.be/pPeih79B1eo?si=ZezRmgReyi8WX3L2

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus