INTERNAŢIONAL / 25.000 de manifestanţi în faţa Parlamentului de la Atena

Mii de manifestanţi continuau să se strângă duminică în centrul Atenei, în piaţa Syntagma, la apelul sindicatelor şi al opoziţiei, pentru a spune ‘nu’ noului plan de austeritate care urmează să fie votat în această noapte de parlament, la cererea UE şi a FMI, informează AFP.

Poliţia elenă a făcut uz de gaze lacrimogene pentru a ţine în frâu mulţimea, care arunca cu pietre şi cockteiluri molotov în faţa clădirii parlamentului elen, transmite Reuters, care adaugă că surse ale poliţiei au estimat numărul manifestanţilor la 25.000. De altfel, potrivit AFP, la mai puţin de jumătate de oră de la începerea dezbaterilor din parlamentul elen, se strânseseră deja 6.500 de persoane.

Cele două mari centrale sindicale ale ţării, GSEE pentru mediul privat şi Adedy pentru sectorul public, precum şi stânga radicală, au chemat oamenii la proteste începând cu orele 17H00 (15H00 GMT). Pentru supravegherea protestelor au fost mobilizaţi circa 3.000 de poliţişti.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.