INTERNAŢIONAL / Atentat soldat cu morţi şi răniţi în sud-estul Belgiei

Patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 75 au fost rănite marţi, într-un atentat comis în oraşul Liege, din sud-estul Belgiei, în care au fost utilizate grenade artizanale şi arme automate.

Victimele sunt unul dintre autorii atacului, Nordine Amrani (33 ani), care s-a sinucis la scurt timp după incident, doi adolescenţi cu vârste de 15 şi 17 ani şi o femeie de 75 de ani. Atacul a fost comis în piaţa Saint-Lambert din Liege, unde în această perioadă este organizată o piaţă de Crăciun. Poliţia belgiană a anunţat că Nordine Amrani fusese condamnat pentru posesie de arme şi droguri, însă nu era cunoscut pentru implicarea în activităţi teroriste.

În afara mobilului atacului, o altă necunoscută este numărul autorilor, în condiţiile în care informaţii contradictorii indică doi, trei sau patru autori. Potrivit agenţiei de presă Belga, în urmă cu ceva timp apartamentul unde locuia Amrani, în rue Bonne Nouvelle din Liege, făcuse obiectul unei percheziţii. Poliţiştii belgieni aveau informaţii că în locuinţă s-ar găsi droguri, însă au fost surprinşi să descopere şi un număr semnificativ de arme.

Nordine Amrani a fost condamnat în septembrie 2008 la 58 de luni de închisoare pentru deţinerea a 10 arme şi 2.800 de plante de canabis, în cadrul unei reţele de crimă organizată. La locul incidentului de la Liege s-au deplasat premierul belgian Elio Di Rupo, ministrul de interne Joëlle Milquet şi ministrul-preşedinte al regiunii valone Rudy Demotte.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.