INTERNAŢIONAL / Cântăreaţa Etta James a murit

Etta James, una din cele mai grave voci de R&B, a murit la 73 de ani, a anunţat vechiul ei prieten şi manager, Lupe de Leon, la CNN.
Este o pierdere îngrozitoare pentru familie, prieteni şi iubitorii muzicii ei din toată lumea. A fost o cântăreaţă adevărată, iar muzica ei sfida conceptul de categorie, a adăugat el, citat de news-de-stars.com. Deşi piesa ei ‘At Last’ a fost reluată de mulţi artişti, printre care Beyonce, Celine Dion sau Christina Aguilera, numele Ettei James este destul de puţin cunoscut. Mulţi îşi amintesc totuşi vocea ei caldă şi gravă.
Născută în 1938, a înregistrat primul hit alături de grupul ei, The Peaches – faimosul ‘Wallflower (Roll with me Henry)’. Dar numai după câţiva ani cunoaşte succesul, în 1960, cu albumul ‘At Last’, care cuprinde piesele ‘All I Could Do Was Crying’, ‘Trust In Me’ şi ‘At Last’. A devenit însă dependentă de heroină şi a fost de câteva ori la cură de dezintoxicare, iar cariera ei s-a oprit în 1974.

În 2008 a revenit în prim-plan, odată cu lansarea filmului ‘Cadillac Records’. Beyonce a interpretat rolul Ettei James pe ecran, însă felul în care a jucat cântăreaţa n-ar fi fost pe placul acesteia. În 2010 a fost diagnosticată cu leucemie, hepatită C şi demenţă. Etta James a lăsat în urma ei 30 de albume şi o stea pe Hollywood Walk of Fame.

Related posts

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.