Premierul rus Vladimir Putin a declarat duminică, la congresul partidului său Rusia Unită, că acceptă „cu recunoştinţă” să candideze la preşedinţia ţării în cadrul scrutinului din martie 2012.
Îi sunt recunoscător lui Dmitri Anatolevici Medvedev, congresului Rusiei Unite, că m-a desemnat şi mi-a cerut să candidez la postul de preşedinte al Rusiei. Bineînţeles că acces cu recunoştinţă această propunere. Mulţumesc, a spus Vladimir Putin. Congresul formaţiunii are loc cu o săptămână înainte de alegerile pentru Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului rus. În deschiderea reuniunii, mai mulţi reprezentanţi ai partidului au elogiat personalitatea lui Putin şi l-au „rugat” să accepte să candideze la prezidenţialele de la anul viitor.
Rusia are nevoie de un lider curajos, puternic, inteligent, capabil nu doar să apere libertăţile cetăţenilor, dar şi să le amintească de responsabilităţile lor şi să-i determine să le respecte. Cea mai sfântă obligaţie este respectarea legilor Federaţiei Ruse, a declarat regizorul Stanislav Govoruhin, în deschiderea reuniunii. Avem un asemenea om – este Vladimir Vladimirovici Putin, a adăugat Zavoruhin, rugându-l pe Putin să accepte să candideze la preşedinţie. Preşedintele Dumei de Stat, Boris Grâzlov, a propus ca Vladimir Putin să fie desemnat „candidat unic” al partidului Rusia Unită.