Întrevederi ale consulului general Florin Vasiloni cu oficiali din Debrecen şi jud. Hajdu-Bihar

În zilele de 9-10 octombrie 2023, consulul general al României la Gyula, Florin Trandafir Vasiloni, aflat pe final de mandat, în perspectiva preluării mandatului de consul general al României la Szeged, a efectuat vizite de rămas bun la conducătorii autorităţilor locale din jud. (comitatul) Hajdu-Bihar, având de asemenea întrevederi cu reprezentanţi de seamă ai comunităţii istorice româneşti din Ungaria.
Consulul general Florin Vasiloni a fost primit marţi, 10 octombrie 2023, de către domnul Laszlo Papp, primarul oraşului Debrecen, la sediul Primăriei Debrecen, al doilea cel mai mare oraş din Ungaria şi cel mai important pol economic al Ungariei, după capitala Budapesta.
În cadrul convorbirilor, cei doi oficiali au abordat subiecte ce ţin de dezvoltarea acestui oraş, care este centrul administrativ al judeţului Hajdu-Bihar, despre bunele relaţii ale administraţiei din Debrecen cu Oradea şi jud. Bihor, precum şi despre stadiul relaţiei bilaterale româno-ungare; situaţia comunităţii istorice româneşti din Ungaria; perspectiva dezvoltării infrastructurii între cele două ţări; oportunităţile de finanţare oferite de Programul Interreg România-Ungaria, şi alte elemente de interes comun.
În ziua de 9 octombrie, la sediul Parchetului Judeţean Hajdu-Bihar, consulul general Florin Vasiloni a fost primit de către doamna dr. Edit Pocsai, prim-procuror. Cei doi oficiali au discutat aspecte legate de relaţiile între organele judiciare din România şi Ungaria, infracționalitatea transfrontalieră, precum şi alte chestiuni specifice. În aceeaşi perioadă, consulul general român a vizitat comunităţile româneşti din Jaca (Dzaka); Furta; Bedeu (Bedeu), unde a avut întrevederi cu reprezentanţi ai administraţiilor publice locale, ai parohiilor ortodoxe şi greco-catolice, cu ai unor autoguvernări  româneşti locale,  cu cadre didactice de la şcolile la care învaţă copiii românilor etc.

Related posts