ZIUA ARMATEI ROMÂNE, SĂRBĂTORITĂ ÎN UNGARIA

Consulatul General al României la Gyula, Ungaria, a marcat, în Ungaria, în condiţii de pandemie, Ziua Armatei Române, sărbătorită în fiecare an la data de 25 octombrie. În ziua de 20 octombrie 2020, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, a participat în trei locaţii din cadrul circumscripției consulare arondate, la ceremonii de cinstire a memoriei eroilor români.
Manifestările au inclus slujbe religioase și depuneri de coroane de flori. Așistenţa religioasă a fost asigurată de către părintele Ionuț Negrau, preot misionar la Șacal-Ungaria, (județul Hajdu-Bihar), delegat al PS Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, dar şi funcţionar al CG Gyula.
În municipiul Debrecen, reședința județului Hajdu-Bihar, au fost depuse coroane la monumentul ostașului român, denumit în limbaj popular „Fecioara albă”, monument aflat în Piața Bocskai, din centrul municipiului. La ceremonie a participat în calitate de reprezentant al Primăriei Debrecen, domnul dr. Fauszt Zoltan, secretar adjunct al primăriei locale, în numele căreia a depus o coroană comemorativă. În continuare s-a făcut deplasarea la Cimitirul Municipal din Debrecen, unde la „Monumentul ostașului român căzut la datorie”, situat în „Sectorul românesc” al cimitirului, au fost depuse coroane și s-a ținut un moment de reculegere.
Ulterior acestora, delegația Consulatului General al României la Gyula s-a deplasat în orașul Hajdúböszörmeny. La ceremonia desfășurată în „Cimitirul soldatului român”, a participat şi un reprezentant al Poliţiei locale.
Un ceremonial dedicat Zilei Armatei Române a avut loc miercuri, 23 octombrie, la Budapesta. Au fost depuse coroane la Monumentul Eroilor Români, situat în Cimitirul Central din Budapesta, ridicat în memoria ostașilor români care și-au pierdut viața pe teritoriul Ungariei, în timpul celui de-al doilea război mondial. Ceremonialul s-a desfășurat în prezența reprezentanţilor Ambasadei României la Budapesta şi a celorlalte misiuni diplomatice româneşti acreditate în Ungaria.
Au depus coroane de flori Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta; col. Cristin Alăzăroaie, ataşatul militar român la Budapesta;  Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula; Daniel Banu, consulul general al României la Szeged; Simona Tănăsescu, directorul Institutului Cultural Român Budapesta. Părintele David Pop, de la Aşezământul Monahal Românesc din Budapesta, a celebrat o slujba religioasă în memoria eroilor români.

Related posts