Te afli aici: Acasa » Timp Liber » DIVERTISMENT / Primul eveniment dedicat în exclusivitate papanaşilor, va debuta sâmbătă, 8 octombrie, în localitatea timişeană, Covaci

DIVERTISMENT / Primul eveniment dedicat în exclusivitate papanaşilor, va debuta sâmbătă, 8 octombrie, în localitatea timişeană, Covaci

DIVERTISMENT / Primul eveniment dedicat în exclusivitate papanaşilor, va debuta sâmbătă, 8 octombrie, în localitatea timişeană, Covaci

Cred că fiecare dintre noi a mâncat cel puţin odată gustoşii papanaşi, fie la bunica, acasă, la restaurant sau în altă parte. Doar când îi vedem dolofani, pufoşi, plini de gem şi smântână începem să salivăm…

Multe reţete îi prezintă în formă de inel, cu gaură la mijloc, care se servesc fie cu smântână, fie cu gem, fie pudraţi cu zahăr. Alţii arată ca nişte gogoşi mari care au în vârf o altă gogoaşă mai mică iar peste, multă dulceaţă şi smântână. Indiferent de formă, modul de preparare este acelaşi, iar rezultatul final ţine de creativitatea şi imaginaţia fiecăruia. Ei se pot găti fie fierţi, fie prăjiţi.

Spre deosebire de gogoşile clasice făcute doar cu făină, în aluatul pentru papanaşi se adaugă griş şi brânză de vaci care frăgezesc deliciosul desert.

Papanaşii nu se fac chiar atât de greu precum ni se mai spune uneori pe la restaurante, doar că  trebuie sa fim răbdători pentru ca gogoaşa să se coacă bine în interior.

Dacă v-am stârnit pofta, toţi pofticioşii şi iubitorii de „dulce” sunt aşteptaţi în acest week-end la prima ediţie a Festivalului Papanaşilor, începând cu ora 12, la Pensiunea Anette, din satul Covaci, doar la 6 km de Timişoara.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus