Dupa 28 de ani, Lepa Brena revine in concert la Timisoara: Mi-a venit să plang cand am trecut granita

Lepa Brena, artista cu cele mai mari vânzări din Balcani, va susţine un concert la Timişoara în data de 15 iunie, pe stadionul “Dan Păltinişanu”.
Lepa Brena, sau Frumoasa Brena, cum se traduce numele său de scenă, nu a mai cântat în România din 1984, când a avut singurul ei concert din ţara noastră, tot în oraşul de pe Bega. Atunci, Stadionul (la acea vreme) 1 Mai a fost plin de fani ai muzicii solistei, aflată la început de carieră. Lepa Brena a spus că îşi aminteşte şi astăzi despre acel concert din urmă cu 28 de ani şi aşteaptă cu drag revederea cu publicul timişorean. Când am trecut graniţa mi-a venit să plâng pentru că mi-am adus aminte de ce s-a întâmplat atunci, de concertul minunat din 1984, a declarat Lepa Brena, venită să susţină o conferinţă de presă la Timişoara. Deşi au trecut aproape trei decenii, “Diva” din Balcani arată la fel de bine, poate chiar şi mai bine decât în anii ’80. Lepa Brena îşi mai aminteşte câteva detalii despre concertul de atunci, singurul concert al unui artist străin din România comunistă. Acum înţeleg mult mai multe decât pe vremea aceea, deşi nici acum nu pot spune că mă pricep foarte bine la politică. Atunci, în 1984, organizatorii au avut grijă să nu îmi lipsească nimic. Îmi amintesc şi acum de o sticluţă de Cola pe care am primit-o, o amintire pe care o păstrez şi azi. La fel, am păstrat şi haina de blană, care nu mi-a fost confiscată la vamă, a povestit cântăreaţa. Lepa Brena nu a vrut să dea detalii despre cum va fi viitorul concert. În 1984, ea a sosit cu elicopterul şi a fost urcată într-o macara pe stadion. Atunci nu înţelegeam de ce erau atât de multe tancuri lângă stadion când eu eram în macara. Despre concertul din iunie nu vă pot spune cum va fi, lăsăm ca totul să fie o surpriză, a spus solista. Lepa Brena a spus că a făcut o pauză mai are în carieră deoarece a fost ocupată cu creşterea copiilor şi cu casa de producţie pe care o are împreună cu soţul său. Sârboaica a spus că nu a avut nici un motiv să nu mai revină în România, deşi au mai existat zvonuri despre alte concerte ale ei în judeţul Timiş. Nu a fost nici un motiv anume pentru care nu am revenit la Timişoara, a explicat vedeta. Biletele la concert sunt grupate pe trei categorii de preţ, 150 de lei, 100 de lei şi 80 de lei.
Articole din aceeasi categorie
Lasati un comentariu
You must be logged in to post a comment.