Un proiect inovator de dezvoltare socială și activare a comunității timișorene, INSPIR. Impuls în cartiere va avea loc între 9 mai și 28 iunie în diferite locații neconvenționale din Timișoara, invitând publicul divers să participe în cadrul a mai multor activități culturale și educaționale contemporane. Hub de circ contemporan și artă de stradă, cu spectacole, ateliere, prezentări publice organizate cu participanți din diverse cartiere ale orașului și un eveniment de final la cortul de pe malul Canalului Bega.
Școala de circ din Timișoara (organizație cu tradiție deja în organizarea de spectacole de circ contemporan), invită toți doritorii să participe direct la experiențe inedite de circ contemporan.
Astfel vei putea să participi la crearea unei prezentări cu public care se va juca chiar la tine în cartier, vei învăța să jonglezi, să faci acrobații pe trapez și să-ți atingi un potențial nebănuit de jongleur sau acrobat.
Vom debuta cu un mini-turneu denumit „scena de foc” în data de 9 mai, un spectacol de foc alături de compania franceză de circ contemporan „Fille d’Hestia” al Cie Mistyca Salvaje din Franța, de la ora 21:00, în cartierul Kuncz. Mistyca Salvaje este o companie de circ contemporan care s-a născut din dorința de a se apropia de rădăcinile teatrului și ale dansului, inspirată din originile rituale, sociale și terapeutice ale artei, yoga, arte marțiale, budism, tantrism și șamanism.
Și pentru că dorim să fim cât mai aproape de toți locuitorii Timișoarei, ne poți urmări în aceeași formație și în zilele de 10 mai în Piața Traian, în 11 mai în Zona Lipovei.
În data de 12 mai, spectacolul „TREI” al companiei „Circ Discret” va lumina în Parcul Karlsruhe. Circ Discret este compania artistică a Școlii de Circ din Timișoara și pune în scenă spectacole de artă de stradă și circ contemporan dedicate publicului larg și savurate de către spectatori de toate vârstele. Spectacolele create au ca și numitor comun subtilitatea mesajului transmis prin intermediul simțirii. Expresivitatea și dinamica de mișcare este elementul care prinde publicul în joc, iar stratul subtil este dat de către povestea construită cu tâlc, firul roșu care evoluează și atinge corzile sensibile ale omului care privește.
Toate reprezentațiile vor debuta la ora 21:00.
„Fille d’Hestia” vine în Timișoara fiindcă a fost creat de către o tânără din Timișoara, în primul ei an de „aprofundare” a artei performative peste hotare: Uca din Circ Discret, co-fondatoare Școala de circ.
La inițiativa lui Jean Michelle Riant – artist cu foc senior din ”Cie La Salamndre”, Uca (TM) și Yuna (FR) – tânără compozitoare și violoncelistă, împreună cu el, și-au unit creativitatea pentru conceperea spectacolului de foc „Fetele Hestiei” (Les filles de Hestia).
Fiecare și-a construit propriul personaj, iar firul dramatic s-a legat ca prin magie. În timp, titlul a trecut de la mai multe la una, devenind „Fiica Hestiei” (Fille d’Hestia), simbolul energiei feminine pasionale, zeița focului în mitologie.
Povestea tinerei care traversează un drum inițiatic înspre desăvârșirea feminității, muzica special compusă, imagini simbolice, coregrafii și efecte specifice (rochia de foc), toate sunt acolo încă de la început. Deși ea a părăsit spectacolul pentru a urma Școala de circ din Bruxelles (cu Imi – circ Discret), rolul a fost preluat și spectacolul a trăit mai departe, a evoluat și s-a jucat de foarte multe ori în 13 ani, chiar anul trecut având un turneu în Mexic. Acum se regăsesc pe „Scena de foc”, cu emoții multe și cu „Trei”, continuarea poveștii ei.
Pentru că Proiectul INSPIR. Impuls în cartiere se referă cu precădere la manifestări artistice performative desfășurate „în stradă”, activități de educație non-formală și învățare prin experiență, am pregătit un program divers pentru mai multe tipuri de public și pentru mai multe niveluri de participare și în diferite locații din Timișoara, astfel:
În data de 13 mai va avea loc în Parcul Karlsruhe spectacolul de circ contemporan „Claunu & Cluna„ @ Școala Pufan, urmat în 15 și 17 mai de ateliere de inițiere în artele circului atât cu elevi, dar și cu adulți.
Vineri, 17 mai va avea loc evenimentul final în cartier, cu numere de circ performate de participanții din cartier, un „circus sharing” și ateliere de inițiere ghidate de către participanții din cartier. Același spectacol, „Claunu & Cluna”, va avea loc pe 19 mai în zona Kuncz, urmate între 23 și 25 mai de ateliere de inițiere în artele circului, cu doritorii prezenți din cartier. Ziua de sâmbătă, 25 mai, va fi alocată evenimentului de încheiere în cartier, în aceeași formulă din Parcul Karlsruhe. Vom continua în Piața Traian, cu același spectacol și în Piața Traian pe data de 2 iunie, eveniment urmat de atelier în zilele de 6, 7 și 8 iunie, cu un eveniment final sâmbătă, 8 iunie.
Vom fi și în zona Lipovei cu „Claunu & Cluna” pe data de 9 iunie și vă invităm la atelier în zilele de 13, 14 și 15, cu un eveniment de încheiere, sâmbătă, 15 iunie.
INSPIR. Impuls în cartiere nu ar fi complet fără stagiul de perfecționare, așadar, vă invităm timp de 5 zile, între 24-28 iunie să vă antrenați câte patru ore dimineața, la baza noastră de lângă Casa cu Iederă. Prietenii circari de la The Serious Road Trip Besancon vor fi alături de noi pentru susținere și schimb de bune practici.
Desigur, încheiem grandios cu un super eveniment vineri, 28 iunie, „Respir”, spectacol cu participanții la stagiu, „circus sharing” și ateliere de inițiere ghidate de către participanți împreună cu invitații din Franța. Marcăm finalul evenimentului cu stil, prin spectacolul de funambulism (echilibru pe cablu) „Familia Firescu”, care se înalță până la 4 m deasupra solului.
Proiectului INSPIR. Impuls în cartiere este organizat de către Școala de circ prin EduCultProd srl. (Education & Cultural Production) în parteneriat cu Centrul Școlar pentru Educaţie Incluzivă „Constantin Pufan” (TM) și asociația The Serious Road Trip Besançon (FR).
Proiectul INSPIR. Impuls în cartiere face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul Legacy Timișoara 2023, derulat de Centrul de proiecte Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii din România.
Daniela Florian