Lupii lui Alex Calancea, au început un turneu în România. În 19 februarie au fost prezenți la Galați, după care, în aceeași lună, la Bacău, Constanța, Ploiești, Brașov, Iași, Suceava și Cluj, iar în 29 februarie vor fi prezenți la Timișoara, Sala Capitol, începând cu ora 19.
Acesta este turneul de la lansare a noului album „Lelea” – o colecție inedită de chiuituri cu strigături de joc și cântece de ascultare
Albumul conține 18 piese, compoziții de autor ale Lupilor, dar și piese folclorice foarte vechi prezentate prin prisma lui Alex Calancea.
„Lelea”, noul album al LUPILOR, vine să readucă în actualitate tradiția de altădată când lumea se-ncingea în hore, iar chiuiturile și strigăturile de joc se auzeau hăt în satele vecine. La horele satului, dansurile erau însoțite de muzica instrumentală, pocnete din degete, bătăi din palme, pași bătuți și chiuituri. Iar când se așezau să-și tragă sufletul după atâtea hore, bunii și străbunii cu cântece de ascultare își spuneau poveștile de drag și viață.
La finalul anului 2023, LUPII au lansat prima piesă de pe albumul omonim „Lelea” – un dialog muzical între Bădița și Lelea, cu replici „fierbinți”, pe note muzicale, într-o fuziune de ritmuri incendiare, o colaborare cu Baletul Național „JOC”.
Turneul va continua în luna mai la Chișinău și București.
Biletele vor fi puse în vânzare pe platforma www.iabilet.ro, cât și la casele sălilor de spectacol.
Daniela Florian