Te afli aici: Acasa » Timp Liber » MARTIE – LUNA FRANCOFONIEI LA TIMIŞOARA

MARTIE – LUNA FRANCOFONIEI LA TIMIŞOARA

Pentru noi francofonia înseamnă schimburi şi intersectări culturale, împărtăşire şi descoperire, viaţă comună, toleranţă într-o lume pluralistă şi deschisă. Francofonia are, de asemenea, imaginea pe care i-o atribuim noi: aceea a dinamismului, a acţiunii şi a diversităţii. Vă invităm, aşadar, la o călătorie povestită şi trăită în limba franceză.

Toate evenimentele organizate de-a lungul anului de Institutul francez din Timişoara stau sub semnul francofoniei, însă în luna martie o sărbătorim! Ambasada Franţei la Bucureşti si Institutul francez din Timişoara propun pe perioada lunii martie o serie de evenimente culturale şi educative pentru publicul de toate vârstele.

Să vezi în imagini invazia Pragăi, să mergi la teatru, să participi la ateliere şi concursuri, să asişti la o lectură publică, să vezi un film cu prietenii: iată ce vă propune Institutul francez din Timişoara pentru luna francofoniei.

 

 

Intrarea este liberă la toate evenimentele

Iată mai jos ce întâlniri v-am pregătit pentru această lună:

 

6 martie – 6 aprilie

INVAZIE 68 PRAGA – JOSEF KOUDELKA

În această primăvară Timișoara va fi gazda unuia din cele mai importante evenimente culturale ale anului. Lucrări ale faimosului fotograf Josef Koudelka vor fi prezentate și în orașul nostru într-o expoziție organizată de către Institutul Francez din România în parteneriat cu Centrul Ceh din București.

Expoziția va fi prezentată la Halele Timco din Timişoara în perioada 6 martie – 6 aprilie 2014 și va fi deschisă publicului  de marți până duminică, între orele 10 – 19.  Intrarea este liberă.

Vernisaj: joi, 6 martie, ora 18

Halele Timco (Str. Circumvalațiunii, nr. 8-12)

7 martie

CONCURSUL DE CREAŢII JURNALISTICE „À LA UNE”

Concursul este organizat împreună cu Inspectoratul şcolar al judeţului Timiş şi Liceul Teoretic Jean-Louis Calderon, şi constă în crearea unei ştiri de prima pagină într-un cotidian în limba franceză pentru elevii de gimnaziu şi de liceu din judeţul Timiş.

Liceul Teoretic Jean-Louis Calderon din Timişoara (str. Pestalozzi nr. 14)

11 martie, ora 20

CINEMATECA FRANCOFONĂ ÎN CADRUL FESTIVALULUI INTERNAŢIONAL DE FILM CINECULTURA

În luna martie vă dăm întâlnire în cadrul festivalului de film CINECULTURA, unde vă aşteptăm cu o comedie franceză realizată de Solveig Anspach:  Queen of Montreuil.

Filmul este subtitrat în limba engleză.

Amfiteatrul Aula Magna – Universitatea de Vest din Timişoara (bd. Vasile Pârvan nr. 4)

 

12 martie, ora 18

SPECTACOLUL „MISTERELE IUBIRII, MISTERELE VIEŢII”

după  texte de Christian Caro, Sylvaine Hinglais, René Tholy, Jean-Michel Ribes

Prezentat de asociaţia AMIFRAN, Arad

Ce este iubirea? Ce este viaţa? Acest spectacol nu îşi propune să ofere răspunsuri, ci din contră, ne încurajează să reflectăm asupra acestor două teme care preocupă umanitatea neîncetat. În spatele comicului aparent, al ironiei sau al sarcasmului, spectatorul este invitat să găsească el însuşi răspunsuri, pe care le va formula în felul său, cu propriile cuvinte. Dar atâta timp cât aceste întrebări continuă să preocupe omenirea, aceasta va putea continua să întrevadă frumuseţea viitorului.

Teatrul Maghiar Csiky Gergely Timişoara – sala studio (str. Alba Iulia nr.2)

13-14 martie

AL XI-LEA COLOCVIU INTERNAŢIONAL DE STUDII FRANCOFONE

organizat de Universitatea de Vest din Timişoara

Tema acestei ediţii este „Le texte en contexte(s)”.

Deschiderea colocviului: 13 martie, ora 9:30, Amfiteatrul A01

Universitatea de Vest din Timişoara (bd. Vasile Pârvan nr. 4)

14 martie, ora 18

SEARĂ DE LECTURĂ ŞI DEZBATERE CU SCRIITOAREA EZZA AGHA MALAK

Ezza Agha Malak, scriitoare franceză de origine libaneză, este romancieră, poetă, eseistă, nuvelistă, critic literar, profesor universitar şi deţinătoare a titlului de Ofiţer al Artelor şi Literelor, oferit de guvernul francez.

Ezza Agha Malak ne va vorbi pe scurt despre francofonie, despre identiatea sa francofonă, despre parcursul său, ne va descrie temele abordate în lucrările sale şi ne va citi extrase din cel mai recent roman al său, „Qu’as-tu fait de tes mômes papa ?”
Librăria Cartea de nisip (str. V.V. Delamarina nr. 1)

19-21 martie

LE FRANÇAIS PAR LE CIRQUE

Ateliere de circ în limba franceză, animate de Nicolas Peyroux.

Şcoli din Timişoara

 

 

20 martie, între orele 13-20

ZIUA INTERNAŢIONALĂ A FRANCOFONIEI

Îi invităm pe francofonii de toate vîrstele să sărbătorească această zi alături de noi. Vă propunem ateliere de creaţie, muzică, dans, zumba, karaoke, rendez-vous cu întreprinderi francofone şi tombolă cu premii surpriză.

O întâlnire francofonă de neratat!

Iulius Mall Timişoara (Str. Demetriade nr. 1, zona demisol)

25 martie, ora 18

 „VIAŢA MEA ESTE UN ROMAN CARE MĂ ÎNTERESEAZĂ FOARTE TARE”

Conferinţă susţinută de Michäel Cousteau şi proiecţia filmului „Simfonia fantastică” de Christian Jacques

Conferinţă muzicală despre viaţa lui Hector Berlioz şi despre a sa „simfonie fantastică”, susţinută de dirijorul Michäel Cousteau, invitat să dirijeze orchestra Filarmonicii Banatul din Timişoara.

Această conferinţă va fi urmată de prooiecţia filmului realizat de Christian Jacques în 1943 „La Symphonie Fantastique (Simfonia fantastică)” cu Jean-Louis Barrault, Renée Saint-Cyr, Bernard Blier şi Jules Berry (durată: 90′).

Institutul francez Timişoara (bd. C.D. Loga nr. 46)

 

26 martie, ora 13

CONCURSUL „CHANTS SONS SUR SCÈNE 2014”

Preselecţiile pentru concursul „Chants sons sur scène 2014”, organizat la Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu din Timişoara.

Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu din Timişoara (str. Cluj nr. 12)

 

26-28 martie

ZILELE FILMULUI FRANCOFON

Institutul francez din România, sub patronajul GADIF (Grupul Ambasadelor, Delegațiilor si Instituțiilor Francofone din România) şi în parteneriat cu OIF (Organizaţia Internaţională a Francofoniei) organizează cea de-a 12-a ediţie a Zilelor Filmului Francofon.

Acest festival îşi propune să construiască un pod spre cinematografia ţărilor francofone şi să asigure răspândirea cinema-ului şi a francofoniei în România.

Deoarece anul acesta se împlinesc 20 de ani de la declararea zilei internaţionale a familiei de către ONU, tema acestei ediţii este „familia”, iar subiectele abordate sunt majore: confruntarea sărăciei familiale şi a excluziunii sociale, găsirea echilibrului între muncă şi familie, promovarea integrării sociale şi a solidarităţii intergeneraţionale din sânul familiilor şi al comunităţilor.

Amfiteatrul Aula Magna – Universitatea de Vest din Timişoara (bd. Vasile Pârvan nr. 4)

 

 

27 martie

CONCURSUL DE TRADUCERE „MOT À MONDE”

Concurs destinat studenţilor

Institutul francez Timişoara (bd. C.D. Loga nr. 46)

 

 

26 martie, ora 16

DECERNAREA PREMIILOR PENTRU CONCURSUL DE CREAŢII ÎN JURUL CELOR ZECE CUVINTE ALE FRANCOFONIEI

Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu din Timişoara (str. Cluj nr. 12)

 

 

10-31 martie

CURSURI DE LIMBA FRANCEZĂ PENTRU PREŞCOLARI

Înscrieri pentru sesiunea de cursuri aprilie-iunie 2014:  10-31 martie

 

10-31 martie

CURSURI DE CONVERSAŢIE PENTRU PUBLICUL LARG

 

ATELIERELE MEDIATECII ANDRÉ FRANÇOIS :

 

 

6, 13, 20, 27 martie

„Les bébés lecteurs” învaţă limba franceză

  • atelier pentru copiii între 2 şi 4 ani

1, 8, 15, 22, 29 martie

Super atelier de dans pe ritmuri francofone 

  • atelier pentru copiii între 4 şi 12 ani

7, 14, 21, 28 martie

Atelier de iniţiere în limba franceză prin circ

  • atelier pentru copiii între 6 şi 12 ani

1, 8, 15, 22, 29 martie

Atelier ludic de iniţiere în limba franceză pentru copii 

  • atelier pentru copiii între 4 şi 13 ani

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus