Te afli aici: Acasa » Cultura » Pret de o tigara » Despre bucataria mediteraneeana

Despre bucataria mediteraneeana

Faptul că multe edituri se plâng că nimeni nu mai cumpără cărţi este, de bunăseamă, o cochetărie. Altminteri, nu s-ar explica, fireşte, nici existenţa lor, nici cea a atâtor librării. Poate că ele produc mai mult decât poate absorbi, în clipa aceasta, piaţa, poate că piaţa nu este neapărat deschisă unui consum de carte în clipa aceasta – în fine, ar fi multe de discutat, dar nu fac obiectul discuţiei noastre.

Printre cărţile pe care publicul le consumă cu mare apetit se găsesc şi cele cu temă culinară. La fel cum şi emisiunile tv de profil sunt foarte prizate, ca să nu mai vorbim de pofta cu care sunt frecventate site-urile cu reţete sau cu sfaturi ce aparţin – indiferent cât de îndepărtat – de domeniul gastronomic. Toate bune şi frumoase, îmi zic eu, când îmi cade, mai mult la propriu, decât la figurat, în mână o carte cu reţete mediteraneene. Da, mă gândesc transfigurat, asta da bucătărie!

Şi ajung acasă, unde mă pun pe studiat în amănunt ce anume promite respectiva carte, pe a cărei copertă poţi citi cu litere de-o şchioapă: „De ce este bucătăria mediteraneeană sănătoasă? Protecţie eficientă împotriva infarctului. În formă şi suplu, cu plăcere şi savoare.” Ei, când dai de aşa ceva, te întrebi de ce mai mor oamenii. Dacă ai un minim bun simţ şi respecţi cele scrise în carte, ar trebui să trăieşti veşnic şi să ajungi la vârste biblice. Nu degeaba au trăit toţi aceşti părinţi bisericeşti ai noştri, de la Avram la Noe prin spaţiul mediteraneean!

Aşa că, astfel impulsionat şi cu gânduri din cele mai inofensive, trec mai departe. Pentru început, ne este prezentată autoarea. Câte succese a avut ea în tratarea diverselor boli, câte cărţi de popularizare a medicinei, a psihologiei, a bucătăriei şi a altor câteva ramuri tot mai îndepărtate de bazinul mediteraneean a scris ea. De coautor – niciun cuvânt! O vagă bănuială că el este responsabil cu scrierea cărţii proaspăt achiziţionate, la un preţ nu tocmai ieftin (echivalent cu o masă într-un restaurant, mediteraneean, şi el, evident) îmi trece prin cap, dar încerc să o alung din răsputeri.

Dau pagina mai departe şi mă trezesc cu o listă de beneficii ale bucătriei mediteraneene, rezumate deja pe copertă. Le citesc şi, din nou, mă declar satisfăcut. Nu mă voi mai îmbolnăvi niciodată, nici măcar de o simplă răceală, nu voi avea niciodată probleme cu circulaţia sangvină, dacă beau şi paharul obligatoriu de vin roşu la fiecare masă, voi fi ferit de infarct, de orice boală coronariană şi de multe alte boli din ce în ce mai grave şi mai oribile, pe care nici nu vreau să le amintesc aici. Pe de-o parte, fericit că de acum înainte viaţa mea va fi plină de soare şi de briza Mării Mediterane, pe de alta, speriat nevoie mare de celelalte meniuri non-mediteraneene, întorc fila. Mă aşteptam să dau de prima reţetă, fiindcă, între timp, sincer, foamea îmi dădea târcoale.

Dar nu. Pagina următoare avea titlul: Despre această carte. Şi tot aşa, despre această carte o ţine mult şi bine, despre paste, despre cartofi, despre aducerea cartofului din America, a orezului din China etc. Le-am citit pe toate cu atenţie, în speranţa că numai prin lectură mi se va îndepărta foamea, pe care nişte imagini cu raci şi cu scoici mediteraneene mi-o provocau într-un chip neruşinat. Nici bine nu termin istoria lui Cristofor Columb, că trec mai departe la un nou capitol, la fel de impresionant: Cuvânt înainte. Nu vă imaginaţi că este vorba de o simplă introducere. Nu. Aici se vorbeşte despre beneficiile mâncării mediteraneene, despre bolile pe care nu o să le facem, noi, cei ce am ales această carte, despre un pahar de vin roşu la fiecare masă, despre carbohidraţi, precum pastele, cartofii şi orezul. (Repetiţa nu îmi aparţine…)

După ce trec cu brio şi de aceste câteva pagini, dau mai departe de o altă imagine ce îmi stârneşte imaginiaţa, cu nişte ardei, cu un rac şi o lămâie. Ei, zic, acu-i acu’. – Ţi-ai găsit. Sunt deja la pagina 10, caietul meu alăturat, în care vroiam să-mi notez şi eu măcar o reţetă, este la fel de alb precum zidurile caselor mediteraneene, iar pixul, albastru ca Mediterana, nici măcar nu a început să curgă. Ei bine, citez cele scrise la pagina 10: „Bucătăria mediteraneeană. [Bine că îmi aminteşte, zău că aş fi crezut că ne aflăm într-o altă zonă a lumii.] Bucătăria mediteraneeană, aşa cum ni se prezintă ea astăzi, aşa cum o ştim din concediile din Sud, are la bază o tradiţie străveche, ale cărei rădăcini ajung până în Antichitate. Importanţa acestui mod de a ne hrăni vizavi de sănătatea noastră a fost abia de curând descoperită şi cercetată ştiinţific. Aceste rezultate prezentate aici duc la o concluzie îmbucurătoare: Savuraţi bucătăria mediteraneeană pentru binele sănătăţii Dumneavoastră!”

Faptul că o carte de bucate este scrisă pentru ca cei ce o cumpără să gătească bucatele prezentate în ea este mai mult decât un truism. Dar faptul că autorii unei asemenea cărţi ne cred, pe noi, cei ce-am cumpărat-o, complet imbecili e o cu totul şi cu totul altă mâncare de peşte, fie-mi îngăduită expresia.

Fără să exagerez câtuşi de puţin, cartea continuă cu „Bucătăria mediteraneeană – ce se află în spatele ei? Condiţii climaterice” etc. etc. Şi o ţine astfel, cu dealuri şi cu lanţuri muntoase, mult şi bine. În cele din urmă, ne prezintă şi vreo doi-trei zei antici, pentru ca, pe la pagina 30, să vorbească despre diabet, pe la 50, despre tensiunea arterială, pe la 60, despre radicalii liberi, iar la pagina 70 (din 100), să apară primele reţete. Sigur, frunzăresc din ce în ce mai înfometat până acolo.

Reţete simple şi rapide. Ei, îmi zic, asta-i de foamea mea. Citesc cu atenţie: „Roşiile, proaspete, din grădină, se taie felii. [Nu am roşii defel în casă. Nici proaspete în grădină, nici proaspete, nici neproaspete.] Se aranjează pe o farfurie, alternând cu felii, albe ca porţelanul, de mozzarella. [Nici asta nu se găseşte la mine. Doar o telemea de la un ţăran pe care îl cunosc bine, din Sibiu, zice el, dar ştiu eu că nu-i de acolo; şi nişte brânză dulce de vaci de la supermarket.] Se asezonează cu sare şi piper proaspăt măcinate [Asta am!!!], cu ulei de măsline şi cu oţet balsamic [Şi asta este!] şi se ornează cu frunzuliţe de busuioc, proaspăt rupte [Nici asta nu-i!]. Cu alte cuvinte, aş putea face următoarele: să iau nişte brânză, să pun sare şi piper, ulei de măsline şi oţet balsamic pe ea şi să o mănânc. Mă gândesc la stomacul meu şi refuz.

De dragul artei, citesc şi ultimele două rânduri ale reţetei: „La această mâncare se potriveşte foarte bine un păhărel de vin roşu şi, evident, bagheta, ce nu are voie să lipsească de la nicio masă mediteraneeană.”

În cele din urmă, renunţ. Renunţ definitiv şi la dealurile şi la munţii Italiei, şi la zeii Greciei, şi la vinul şi brânza francezilor, la soarele şi la briza Mediteranei, pun cartea de bucate în raftul ticsit cu toate celelalte asemenea cărţi, îmi spun că ar trebui să încetez, cândva, să le mai cumpăr, şi ies în frigul şi în viscolul neaoş şi, cu paşi mici, înaintez până la colţ, unde este un restaurant cu specific românesc. Cunosc şi munţii, cunosc şi clima, cunosc şi climatul, şi sper, din tot sufletul, ca pe meniu să nu mă aştepte nicio descriere a beneficiilor mâncării noastre, ci, pur şi simplu, enumerarea bucatelor şi a băuturilor care le fac cinste. Şi, fiindcă le cunosc pe dinafară, nu am nevoie nici de reţete, nici de ingrediente, nici de cărţi sofisticate, ci pur şi simplu de o poftă de mâncare straşnică!

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus