Te afli aici: Acasa » Cultura » Pret de o tigara » Despre oamenii simpli

Despre oamenii simpli

Deseori stau şi mă mir cum îşi complică unii inutil viaţa, fapt pe care îl întâlnim doar în cazul oamenilor – niciun animal nu face niciodată lucruri inutile. Dacă nu au ce face, dorm. Mai mult, dacă privim cu atenţie animalele, constatăm că ele ştiu chiar să se plictisească, ceea ce noi, distraşi fiind de tot mai multe gadget-uri, am uitat demult.

Pe de altă parte, am mai spus-o şi scris-o de nenumărate ori, nu cred nici în adăugarea oricărui adjectiv pe lângă substantivul om. Nu există categoriile om bun şi om rău etc. în sine, există doar oameni, pe care alţi oameni îi cataloghează ca atare. Într-un astfel de caz, am putea spune cel mult: „Din punctul meu de vedere, X este un om rău”. Fireşte, nimeni nu îşi asumă o astfel de propoziţie, de teamă să nu pară, după ce a rostit-o, el însuşi, om rău.

Revenind la animale şi la fascinanta lor aplecare spre pragmatic, pentru ele, toate aceste socoteli pur şi simplu nu există. Dacă le place de un alt animal, acesta o va afla pe loc, dacă nu, se vor sfâşia fără prea multe dezbateri.

Ce vreau să spun cu aceasta? Lucrurile ar trebui să fie, în esenţă, mai simple decât vrem noi să le arătăm: în loc de discuţii inutile, ar trebui să ajungem la acelaşi rezultat, luând-o pe calea cea mai puţin complicată cu putinţă. Doar că, atât în cazul animalelor, cât şi în al nostru (tot animale, nu-i aşa?!) există un singur numitor comun: puterea. Fiindcă ele se sfâşie unele pe altele pentru a-şi dovedi supremaţia în grupul lor, iar noi, atunci când nu o facem direct,  aidoma lor, complicăm lucrurile pentru a ne arăta mai deştepţi, mai vicleni, mai perfizi etc., în fine, pentru a ajunge liderul grupului – indiferent cât de mare ori cât de mic ar fi acesta.

Însă, în afara – mai mult sau mai puţin – banalelor om bun sau om rău, auzim tot mai des, prin presa audio-vizuală, sintagma om simplu, care este complementară cu om de rând. Aici lucrurile devin mai complexe, fiindcă nu este numit un singur cetăţean, ci absolut toţi ceilalţi, care nu fac parte din cele două categorii sociale, politician ori jurnalist şi care se cred mai presus de orice.

Aşa se face că m-am întrebat care ar fi calităţile unui om care nu este de rând, respectiv superior, din perspectiva celor sus menţionaţi, iar concluzia la care am ajuns este următoarea:

Mai întâi, trebuie să faci parte dintr-una dintre cele două categorii menţionate mai sus. Dacă faci parte din ele, dar nu apari la televizor sau la radio, unde îţi poţi jigni votanţii / ascultătorii, atunci nu te încadrezi în categoria oamenilor superiori. Când ajungi însă în faţa camerelor de luat vederi, poţi spune, chiar dacă nu este neapărat nevoie să o faci, cât mai multe inepţii, poţi să vorbeşti ca o moară stricată, până când rămâi fără glas, poţi să fii cât mai agramat cu putinţă (doar eşti formator de opinie, ce mai!), poţi să jigneşti cât mai mult, poţi să arăţi că dai dovadă de cultură şi de ştiinţă (de regulă, o spui doar, nu faci dovada, fiindcă eşti mai prost informat, cu toată liota de consilieri etc., decât un puşti ce stă în faţa bac-ului).

De asemenea, trebuie să îţi arăţi realizările. Dacă nu sunt multe, o poţi repeta pe aceea, unică, la nesfârşit, şi nu doar pe parcursul unei singure emisiuni, ci o viaţă întreagă. Dacă însă nu ai niciuna, vorbeşti despre cele ale colegilor, folosind pronumele posesiv la persoana I plural, un al / a / ale noastre te scoate mereu din impas. Dacă nici colegii nu au realizări, încearcă să demolezi din temelii orice altă realizare – fie coleg, fie adversar, şi foloseşte condiţional-optativul, eu aş fi….

Însă, cel mai important este să te disociezi mereu de toţi ceilalţi şi să dovedeşti că eşti mai presus decât toată naţiunea. Astfel, dacă eşti jurnalist, este bine să repeţi cât mai des fraza: „Vă rog să detaliem, să înţeleagă şi oamenii de rând de acasă.” (evident, detaliem, nu să detaliaţi, altiminteri vorbitorul nu s-ar implica în categoria oamenilor superiori!) sau „Şi ce repercusiuni are această măsură asupra oamenilor simpli?”. Dacă eşti însă politician, vei spune: „Să se înţeleagă foarte bine, nu am luat această măsură, fiindcă am vrut noi, ci aşa ni s-a cerut. Dar oamenii simpli de acasă nu vor avea de suferit… etc. etc.”

Dar cine sunt aceşti oameni de rând sau simpli, din care, constatăm, este atât de jignitor să faci parte? Suntem noi, toţi ceilalţi, care fie facem audienţă, fie îi votăm, fie nici una, nici alta, oameni care îşi văd de treabă şi care, tocmai fiindcă îşi văd de treabă, sunt desconsideraţi. Omul simplu, în viziunea lor, este unul atât de îndobitocit, încât singurul lucru care l-ar despărţi, repet, în viziunea acestor oameni superiori, de animale, ar fi că dispune de o telecomandă şi că reuşeşte astfel să se zgâiască două ceasuri (de preferinţă şi la reluare în miez de noapte) la ei. Omul de rând este cel care trebuie să stea acasă, cât mai prost plătit, cât mai înspăimântat de forţa lor, cât mai umil şi cât mai insignifiant şi să dea din coadă atunci, dar numai atunci, când i se cere.

Totuşi, întrebarea rămâne: dacă este vorba despre o categorie artificial creată, la ce foloseşte şi de ce se menţine? Folosul este evident. Delimitarea unuia de altul, care altfel ar fi asemenea (după chipul şi asemănarea Lui…). De ce se menţine? Fiindcă majoritatea celor care îi ascultă nu îşi dau seama că li se adresează în acel moment lor. Fiecare dintre cei ce butonează telecomanda are impresia că este vorba despre vecin, despre consătean, despre oricine altcineva, numai de ei nu.

În acest caz, funcţionează principiul corporatist: spune-i unui om că e deştept şi dă-l afară (îţi va fi pe veci recunoscător, va înţelege că nu a fost voinţa ta, ci doar împrejurările poartă vina) sau spune-i că-i prost şi dă-l afară (te va urî pe veci).

Indiferent cum am privi lucrurile, este vorba despre orgolii şi despre vanitate. Este vorba despre oameni care se cred nemuritori şi se comportă ca atare, chiar dacă cimitirele infirmă această teză. Şi, pentru a conchide, e vorba despre unul şi acelaşi lucru, valabil din epoca primitivă până astăzi: putere. Mai exact, de puterea pe care o gustă individul, atunci când struneşte grupul, respectiv masele.

Lasati un comentariu

You must be logged in to post a comment.

© 2012 TimNews, toate drepturile rezervate.

Mergi sus